Din cufărul bunicii

„gCaptain”, un site pe care îl vizitez aproape zilnic, datorită atât cantităţii cât mai ales calităţii deosebite a informaţiilor, prezintă ca “înregistrare video a săptămânii”, un filmuleţ ce surprinde un eveniment mai vechi dar pe care dânşii l-au descoperit abia de curând. Il preiau şi eu, oferindu-vi-l şi dvs. Urmăriţi şi imaginile de pe “Cargolaw” realizate în octombrie şi decembrie 2010 şi ianuarie 2011, cu umorul puţin spre negru cu care cei de la acest site “asezonează” acest tip de evenimente.

Genii fără diplome de Spiru, Cantemir sau UMC

Multe au fost exemplele de-a lungul istoriei omenirii în care idei de geniu au revoluţionat segmente ale unor activităţi până atunci încâlcite şi anevoioase. A existat întotdeauna şi va exista cât Pământul, o categorie destul de numeroasă de inventatori care, fără a plagia pe nimeni şi fără a avea C.V.-ul umflat de studii inexistente la Standford, Ocsford sau Chembrigi, au avut ideea potrivită pentru a face lucrurile să se mişte mai bine, mai uşor, mai eficient. E vorba de obicei de idei atât de simple încât îţi vine să te pocneşti cu palma peste frunte şi să te întrebi mirat : “Cum, Doamne, de nu mi-a trecut mie asta prin cap ?”
Toată dizertaţia asta are rolul de a vă introduce într-o poveste la finalul căreia veţi afla, sigur surprinşi, că la originea transportului containerizat de mărfuri, aşa cum îl cunoaştem noi astăzi, stă un moment de inspiraţie care l-a lovit fix în moalele capului pe Malcolm McLean din Fayetteville, Carolina de Nord, un şofer de camion în vârstă de 24 de ani.
Watch & Learn :

Bucuroşi de oaspeţi ???

Dacă din varii motive alegi să-ţi construieşti o casă cu vedere la vreo curbă mai deocheată, te poţi trezi-n sufragerie cu musafiri neinvitaţi din categoria autovehicolelor scăpate oarecum de sub control. Au fost destule cazuri, sute, poate chiar mii, ultimul de care-mi amintesc fiind de pe 7 mai, când un Tir (autotren, pentru pretenţioşi) a intrat fix în sediul unei secţii de poliţie ( Secţia 4 Poliţie Rurală comuna Unirea, judeţ Alba).
Funcţie de noroc sau, cine ştie, de poziţia retrogradă a lui Marte faţă de Luna care este fix în ziua aia în conjuncţie cu Venus, ai avea şanse să-ti poposească-n bătătură şi vreun elicopter sau vreun avionaş de mici dimensiuni (că sezonul de arături cu MIG-urile pare să se fi încheiat). Şansele sunt mici, extrem de mici dar şi din astea s-au văzut destule.
Să te trezeşti însă că-ţi intră pe fereastră, odată cu briza, o ditamai prova de vapor, mărturisesc că eu unul chiar nu am auzit. Şi totuşi s-a întâmplat. În aceeaşi fatidică zi de 7 mai (v-am zis eu c-a fost ceva cu planetele în ziua aia! ) în care şoferul Tir-ului şi-a proptit hardughia până-n buza biroului şefului de post, ferry-boatul „Matanuska” şi-a croit drum, hotărât şi apăsat ca orice navă de peste 100 de metri lungime care se respectă, prin pereţii unei făbricuţe de procesare a peştelui şi fructelor de mare, în portul Petersburg (Alaska). În urma „vizitei”, două etaje ale clădirii „Ocean Beauty Seafoods” au suferit distrugeri semnificative în timp ce nava abia de s-a zgâriat niţel pe nas.
Click pe imagini pentru a mări.

O “chestie” de teorie a relativităţii

Mi-am reamintit în dimineaţa asta o discuţie purtată aiurea-n tramvai cu vreo două săptămâni în urmă, cu un june corporatist supărat nevoie mare pe salariile “nejustificat de mari” ale navigatorilor. Şi cum argumentele logice nu făceau parte din arsenalul armelor cu care tânărul putea fi convins, mi-aş fi dorit ca în această dimineaţă să fi fost lângă mine, să audă şi el discuţia purtată în radiotelefon între membrul unui echipaj de pe nava “Stella” şi operatorul VTS Constanţa (pentru cei/cele mai puţin familiarizaţi, operatorul VTS face, în esenţă, cam acelaşi lucru pe care-l fac operatorii de trafic aerian din turnul de control al unui aeroport, cu diferenţele că a). primul dirijează nave iar celalalt avioane şi b) al doilea este mult mai bine plătit, dar asta-i altă poveste).
Voi încerca să redau, cât mai fidel cu putinţă (vârsta a cam început să-mi ia memoria la mişto) acest dialog :
“- Constanţa VTS, Stella.
– Stella go ahead, this is Constanţa VTS.
– Domnule comandant (n.n.- se obişnuieşte această formulă atât pentru a “câştiga” bunăvoinţa operatorului cât şi pentru că, în unele situaţii, acesta chiar este fost comandant), suntem câţiva români în echipaj şi am dori să “intrăm” puţin în apele teritoriale româneşti, atât cât să prindem semnal la telefoanele mobile să ne putem suna şi noi familiile.
– Aţi putea intra în zona 3 de ancoraj dar nu aţi transmis încă datele necesare către Radio Coastă…
– Ştim, domnule comandant, oricum urmează să intrăm în cursul zilei de azi “la ancoră” pentru bunker (n.n.- alimentare cu combustibil) iar mai apoi intrăm la încărcare în Midia.
– Păi şi atunci care e problema ?
– Problema e că pâna atunci MAI SUNT VREO ŞASE-ŞAPTE ORE…”
După o pauză de nu mai mult de douăj’de secunde care posibil să le fi părut cu mult mai lungă “nerăbdătorilor” de la bord, operatorul VTS le-a dat acceptul să se apropie păstrând o distanţă de siguranţă faţă de celelalte nave şi să iasă apoi din nou la limita apelor internaţionale, astfel încât “aprobarea” dată să capete acoperirea legală a “trecerii inofensive” prin cele 12 mile marine de mare teritorială.
O parte a diferenţei de salariu “de pe mare” comparativ cu cele de la uscat, se regăseşte şi în acest dialog. Şi poate, hai să zicem că cei de pe “Stella” s-au “alintat” puţin, deşi nu ştim cât timp a trecut de când nu le-au mai auzit vocile celor dragi… Sunt oameni şi nimic din ceea ce este omenesc nu le poate fi străin.
Exista pe când eram eu mic şi fraier, o problemă tâmpiţică de logică, gen : “Ce este mai greu, un kilogram de lână sau un kilogram de plumb ?” Răspunsul era clar : ambele au aceeaşi greutate. Dacă însă, schimbând datele problemei, am reformula întrebând : “Care este mai lungă, o lună de zile petrecută pe mare, sau o lună petrecuta pe uscat ?” răspunsul nu ar mai fi la fel de simplu. Cu mâna pe inimă vă spun: o lună pe mare este cu muuuuuuuuult mai lungă…
Click pe imagine pentru a mări

Material pornografic în chiloţi

Cam asta au descoperit investigatorii americani asupra unui tânăr dovedit ulterior a fi agent Al Qaeda, arestat în anul 2011 pe un aeroport din Berlin. Mai exact este vorba de dispozitive electronice de stocare conţinând diferite “producţii” XXX. Decriptarea unuia dintre fişierele unui astfel de film, “Kick Ass” pe numele lui, a dus la descoperirea a sute de documente conţinând “planuri de viitor” ale reţelei. Între acestea, la loc de cinste se afla intenţia clar exprimată de a ataca nave de croazieră. Dat fiind faptul că o astfel de navă poate avea la bord şi 5-6000 de persoane, efectul distructiv ar fi fost de proporţii. Fişierul conţinea şi indicaţii “regizorale” ce prevedeau ca, înainte de a fi executaţi, pasagerii să fie îmbrăcaţi în uniforme portocalii asemănătoare celor purtate de activiştii Al Qaeda deţinuti la Guantanamo şi apoi filmaţi în ipostaze jignitoare şi degradante. Între documentele decriptate se află şi manuale de antrenament ale adepţilor reţelei teroriste în limbile arabă, engleză şi germană. Captura a fost considerată de către anchetatorii americani drept cea mai importantă din ultimii ani . Mult mai pe larg şi mult mai bine documentat, în materialul realizat şi difuzat la sfârşitul lunii trecute de CNN.

Ultimul cartuş. Scenariul şi regia, Aurelian Andrei Popa

Îmi doresc ca asta să fie ultima oară când scriu despre greva de la Administraţia Porturilor. Mulţi dintre cititorii mei nu sunt prinşi în problemă şi nu cred să fie prea interesaţi sau să priceapă mare lucru din ea. Nu pot însă să trec cu vederea ultima “găselniţă a (încă) actualului Consiliu de Administraţie. Bine, între timp a căzut Guvernul şi lucrurile capătă o cu totul şi cu totul altă turnură. Înainte de a afla că opoziţia tocmai ce le-a administrat un şut în boaşe, pedelisto-uneperistul (cu accent pe ultima silabă) Popa şi ai lui hotărâseră următoarele (vezi “Cuget Liber”) : Ambroziu Duma preia sarcinile directorului general, dar Andrei Popa rămâne şeful CNAPMC !
Şi citez : “Mihai Gheorghiade, directorul general adjunct al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, a infirmat zvonurile care circulă în rândul operatorilor şi al sindicatelor portuare, conform cărora ministrul transporturilor Alexandru Nazare l-ar fi demis pe Andrei Aurelian Popa din funcţia de director general.
„Informaţia nu este adevărată – a declarat acesta, pentru cotidianul „Cuget Liber”. Ce vă pot spune este că întrunit în şedinţă extraordinară, consiliul de administraţie a decis că, întrucât domnul Andrei Aurelian Popa nu îşi poate îndeplini prerogativele de director general, acestea vor fi încredinţate domnului director Ambroziu Duma. […] În schimb, Andrei Aurelian Popa rămâne în funcţiile de director general şi de preşedinte al consiliului de administraţie.”
Mi-am făcut Sfânta Cruce de trei ori, mi-am pus picioarele într-un lighean cu apă rece şi-am încercat să pătrund „înţelepciunea” acestei decizii şi mi-a iesit o poveste pe care am tradus-o cam aşa :
Te cheamă Nelu X. Eşti la a patra căsnicie după ce anterioarele trei au fost nişte dezastre din care-a trebuit s-o tai cu coada-ntre picioare. Dar nici cu asta nu ţi-a ieşit pasienţa. Nevasta-i bunăăăăă…, bună rău ! de-ţi plouă-n gură, dar are o turmă de plozi făcuţi în timp cu alţi bărbaţi. Şi plozii ăştia, fir-ar ei să fie, nu te mai vor. Te-au prins ciordind din casă şi nici nu le place cum te porţi cu mama lor. Zic că eşti mitocan, ca o faultezi şi-i tragi şuturi în coloană pe unde-o prinzi. Şi ti-au pus în vedere să te cari. Da’ tu n-ai chef. Şi atunci tu, Nelu X., hotărăşti fix aşa : îl chemi de Gică Y. Şi-i spui că, începând cu seara aia. îi cedezi dreptul de “folosinţă” al nevestei. Să-i facă el ce vrea, de câte ori vrea. Lu’ ăla mic – să-i şteargă mucii, pe cel mijlociu să-l ajute la teme iar lu’ ăla mare să-i dea bani de ţigări (atenţie, asta-i adâncă !). Să facă piaţa, să bată covorul şi să ducă gunoiul. Da’ casa, nuuuuu… casa-ţi rămâne ţie că în acte tot tu rămâi de soţ. Şi dacă muşchii tăi or vrea să dea de “gift” plasma din dormitor lu’ unu’ de-ai tu obligaţii la el ori să vândă din mobilă sau sa închirieze, moca, la nişte “frenzy” o cameră sau două, nimeni n-are a zice “pâs”. Că tu eşti capu’ la familie şi ce zici tu e literă de lege.
Am înţeles bine, sau ce ?

Vânt din pupa M/T „Histria Crown” !

Sâmbătă, 31 martie (sau vineri, că nu m-am dumirit) Şantierul Naval Constanţa a bifat, după o lungă aşteptare, o frumoasă reuşită : lansarea la apă a unui tanc petrolier de 41.000 tone deadweight şi aproape 180 de metri lungime. N-am fost prin preajmă, deci nu ştiu prea multe şi nici fotografii nu am, aşa că pentru informaţii suplimentare daţi click aici , sub rezerva faptului că ziarul care prezintă ştirea botezului acestei nave este şi ziarul „de casă” al patronului Şantierului Naval, dl. George Bosânceanu. Nu că ăsta ar fi un lucru rău dar, dacă mai punem la socoteala şi faptul că semnatarul articolului este super-pensionarul Tiţa-Călin- definiţia obedienţei în mass-media locală, unele chestii vor fi evident umflate şi botezul, altfel, mă repet un eveniment lăudabil şi meritoriu, ar putea să pară evenimentul mileniului. Departamentul de „infiltrări” al blogului a reuşit însă o conexiune, ce-i drept cam la a treia mână, cu unul din membrii echipajului care va pleca în primul voiaj al tancului şi, în măsura în care contractele celor de la bord nu sunt grevate de cine-ştie-ce clauze absurde de confidenţialitate, vom putea să vă ţinem la curent cu detalii de la faţa locului. Cum ruşinea nu este una dintre calităţile care să mă definească, am ciordit şi o fotografie pe care o anexez prezentei.Sursa : „Cuget Liber”.
Ca o pată de culoare şi doar de dragul documentării, numele „Histria Crown” a mai fost purtat şi de supertancul petrolier „Biruinţa” (actual „Armada Perdana”, pavilion Panama), nava-amiral a flotei române şi, ca arc peste timp, prezentăm spicuiri din presa vremii de la botezul acestuia :
„Te numesc „Biruinţa” şi îţi urez vânt bun din pupa !” Azi, cea mai tânără sudoriţă din Secţia Debitări electronice a Şantierului naval Constanţa, Mirica Iordan, sparge de copastia navei, în uralele celor prezenţi, tradiţionala sticla de sampanie. […]
Cu prezenţa sa impunătoare, cu silueta masivă şi elegantă, uriaşa navă de 157.280 tdw sugerează perfect numele pe care l-a primit la lansare : „Biruinţa”. Este, de fapt- cum ne spune tânărul său comandant, Traian Băsescu, cel mai mare şi valoros „obiect” realizat de insustria noastră constructoare de maşini.
Doar două curiozităţi mai am : unde este şi ce face Traian Băsescu ştim. Ce i-o fi rezervat însă destinul tinerei sudoriţe Mirica ? O fi şi ea, ca şi nava botezată atunci în 1984, plecată la muncă în străinătate ? şi 2. : articolul o fi fost semnat tot de Tiţa-Călin ?

Încurcate sunt (uneori) căile… navigaţiei !

Cargoul de 55 metri lungime şi 823 tone deadweight “Faktor” se afla în marş între porturile Haugesund şi Jondal cu o încărcătură de pietriş şi nisip când, ofiterului de cart de pe comandă i s-a făcut brusc somn şi a adormit cu fruntea rezemată de timonă. Cum din acest punct de vedere (al aţipirii cu covrigu’n mână) marea este ceva mai sigură decât şoseaua, dată fiind lăţimea generoasă a căii de rulare, nava a urmat traiectoria browniană pe care o puteţi admira pe harta din subsolul acestui material şi a eşuat în cele din urmă, bătrâneşte, pe fundul stâncos al unor ape nedrept de puţin adânci, la doar câţiva metri de insula norvegiană Huglo, în mijlocul unui peisaj de-o frumuseţe care-ţi taie respiraţia, chiar şi atunci când aceasta dă peste cap instrumentele de măsurat alcoolemia. Acuma stând şi analizând puţin traseul, un lucru este clar şi pentru cei mai sceptici dintre noi : există, cu certitudine, un Dumnezeu al beţivilor !

Nava fantomă angajată în traversarea Pacificului

Un avion care survola mările din largul provinciei canadiene British Columbia, a observat ceea ce părea a fi o navă părăsită aflată în derivă. Ulterior s-a confirmat faptul că nava, un pescador de 15 metri lungime, se afla într-o stare avansată de degradare şi nu avea echipaj la bord. Din vizita intreprinsă la bordul ei, s-a putut determina faptul că aparţine unei companii de pescuit japoneze şi este înmatriculată în portul Hokkaido. Botezat imediat de presa ca „nava fantomă” (ghost ship), pescadorul a „părăsit” portul de domiciliu în urma tsunamiului înregistrat după cutremurul de 9 grade pe scara Richter produs în apropierea oraşului japonez Sendai şi a reuşit o veritabilă traversadă a Pacificului pe o rută însumând aproximativ 150 de mile marine. Conform Ministerului canadian al Transporturilor care o monitorizează , în condiţiile în care nava fantomă îşi va menţine traiectoria şi viteza de deplasare, va atinge coastele Canadei în fix 50 de zile.
În urma tsunamiului din martie 2011, milioane de tone (cercetătorii Universităţii din Hawaii au estimat cantitatea ca fiind de 25 de milioane de tone) de resturi de nave şi clădiri au ajuns în oceanul Pacific, din care o masă cuantificată la 1,6- 2 milioane de tone va ajunge conform calculelor pe coasta Americii de Nord în luna martie a anului 2014. Nimeni nu a luat însă în calcul că un obiect de asemenea dimensiuni cum este această navă, va traversa pur şi simplu oceanul. Fotografia acestei nave a fost considerată de presa de specialitate ca fiind „fotografia săptămânii” trecute.

Fraţilor, cucerim planeta !

Eu unul, nu mai ştiu ce să mai cred. Am observat în astea aproape 46 de zile de când am lansat blogul, că sunt accesat (conform statisticii WordPress) şi din afara României. Am pus asta pe seama colegilor noştri stabiliţi “afară”. Totuşi, atât numărul accesărilor, cât şi diversitatea ţărilor (Trinidad-Tobago ???) mă face să-mi obosesc neuronii în căutarea unei explicaţii. Aşa că aş încerca să fac apel, să rog, pentru un “recensământ” : atunci când vreunul dintre voi accesează blogul dintr-o altă ţară decât România, să intre la “comentarii” şi să ne dezvăluie de unde “transmite”, cine e (dacă se poate şi are chef) şi cu ce treburi se află şi eventual, cum mai e vremea (sau vremurile) în locaţia respectivă. Cu ocazia asta mai aflăm şi noi unii de alţii, mă gândesc. Hai că se poate !
Dau mai jos statistica accesărilor din ultimele 7 zile.Daţi click pentru mărire.

A doua cea mai cunoscută navă din istorie după Titanic, „Exxon Valdez” a ajuns la fier vechi

Considerat în primăvara anului 1989, „cea mai infamă navă din istoria transportului maritim de mărfuri” (după unii titlul ar putea fi revendicat şi in zilele noastre, nicio altă catastrofă neridicându-se la proporţiile celei de atunci), supertancul petrolier „Exxon Valdez” îşi trăieşte ultimele zile. După nefericitul eveniment în care a fost implicat cu fix 23 de ani în urmă, Exxon Valdez a ajuns în proprietatea Global Marketing System Inc., cel mai mare killer de nave din lume, în vederea dezmembrării. Tranzacţia i-a adus actualului proprietar 16 milioane de dolari. Denumit acum „Oriental Nicety” ( şi-a schimbat până acum de patru ori numele şi proprietarii) tancul petrolier a fost transformat în 2007 în mineralier iar în 2010 a mai fost implicat într-un eveniment în Marea Chinei de Sud constând într-o coliziune cu o altă navă, ambele înregistrând pagube serioase.Cu toate acestea, fostul supertanc va merge la tăiat demn, „pe picioarele sale”, propulsat de propria maşină. Ştirea despre vânzarea lui „Exxon Valdez” la fier vechi a apărut în presă pe 20 si 21. Am preferat să o „păstrez” pentru astăzi, evenimentele în urma cărora s-a produs unul din primele 10 dezastre ecologice ale lumii debutând într-o zi de 23 martie.
Citeste mai mult…

M-am stricat la burtă de râs : cel mai oltean dintre chinezi !

Vis frânt al familiei Gaddafi : navă de lux “dotată” cu rechini mâncători de oameni

MSC Cruises a declarat că a finalizat negocierile contractuale cu STX Franţa pentru preluarea unei nave de croazieră de 140000 de tone,după încheierea unui acord cu proprietarul său original, Hannibal Gaddafi, fiul exilat al dictatorului libian Muammar Gaddafi.
Achiziţionată la un preţ de 550 de milioane de euro, nava, rebotezată „MSC Preziosa” (anterior în perioada de glorie Gaddafi, nava s-a numit „Phoenician”), şi va fi complet echipată pentru a satisface pretenţiile unor croaziere de lux, inclusiv un rezervor de apă de mare de 120 de tone, iniţial construit pentru livingul casei lui Hannibal, în care se vor zbengui şase „animale de companie” mai puţin obişnuite : doi rechini tigru de nisip, doi din specia marele alb şi doi rechini negri de recif. Uriaşul acvariu se va întinde în întreaga zona a unui bar tematic dar şi pe toată lungimea recepţiei, lungimea totală fiind de 1100 de picioare.
Nava de croazieră a fost doar pe mai bine de jumătate finalizată atunci când regimul Gaddafi a fost înlăturat, coca fiind lăsată spre vânzare către constructorul său, filiala franceza a societăţii coreene STX Offshore & Shipbuilding.
„Negocierile cu STX Franţa au durat mai mult de nouă luni, o perioadă semnificativă de timp, dar de înţeles având în vedere importanţa investiţiilor”, a declarat domnul Pierfrancesco Vago, CEO al MSC Cruises.
Odată ce va fi finalizată, în martie 2013, pasagerul de 333 de metri lungime „MSC Preziosa” se va alatura flotei MSC, ca parte a clasei Fantasia, care include „MSC Fantasia” , „MSC Splendida” şi mult-aşteptata „MSC Divina”.

“Nothing compares to that terrible day !”

Pe 6 martie s-a comemorat trecerea a 25 de ani de la nefericitul eveniment al scufundării Ro/Ro-ului “Herald of Free Enterprise” soldat cu moartea a 193 de pasageri şi membri ai echipajului. Considerat de către News.sky.com ca unul dintre “World’s Worst Passenger Ship Disasters”, tragicul naufragiu a constituit subiectul mai multor documentare, două dintre acestea fiind prezentate mai jos. Ferry-ul având la bord 450 de pasageri şi 80 de membri ai echipajului, fiind încărcat cu 131 de autovehicole, s-a scufundat la cinci minute după ce a părăsit portul Zeebrugge, cu destinaţia Dover.

Pasager beat condamnat la închisoare

Lucrurile sunt simple ca bună-ziua şi pot fi rezumate astfel : un pasager mort de beat a acţionat mecanismul de fundarisire a ancorei pupa (în greutate de 18 tone) a unei nave de pasageri. Aflată în marş cu 18 noduri, nava a decelerat brusc până la a fi stopată. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat la noi dacă la bordul unei ipotetice nave de croazieră aflată în cursă între Constanţa şi Mangalia, eventual Burgas sau Varna (n-am să-nţeleg şi pace de ce, pe timpul verii, o astfel de cursă nu există !) s-ar fi petrecut un astfel de incident. Înclin să cred că ancora ar fi fost repoziţionată la post iar pasagerul trimis la culcare. Iată însă, ce s-a întâmplat în Statele Unite… Citeste mai mult

“Dom’ne, cuvântul “Jos” are mai multe conotaţii…” (Mircea Sandu)

M-am trezit în dimineaţa asta niţel confuz. Ca atunci când pleci de-acasă şi, ajuns la colţul străzii, încerci să îţi aminteşti dacă ai încuiat uşa de la intrare.
Îl visasem pe Becali.Gigi Becali… Senin şi împăcat cu sine, aflase cu o zi în urmă că trebuia să înapoieze statului o sumă mare de bani pentru că sentinţa în procesul afacerii cu schimbul de terenuri îi fusese defavorabilă. Gigi s-a gândit atunci că Dumnezeu e mare şi e bun şi sigur avea să-i ierte un păcat făcut în tinereţe. S-a îmbrăcat încet, cu un costum poate puţin prea formal dar decent. Niciodată nu îi plăcuse să epateze, să iasă în evidenţă. Citeste mai mult…

Compania a 7-a a fost regăsită !

Scormonind printre site-uri, ca prin cufărul bunicii, am dat şi peste o gaşcă de venerabili de-acum, reunită sub deviza “Cine a băut apă de mare suflă şi în vodkă…” Pagini frumoase despre promoţia 1980- Navigaţie, care merită, vă asigur, atenţia noastră a celor “mai mici” : http://kompania7.wordpress.com/

(Click pe foto pentru a mari)

Spre-aducere aminte : „Buletinul navelor Navrom”, 6 august 1989

● Nave în drum spre ţară: „Biruinţa” soseşte astăzi, 6 august; „Rădăuţi – 7 august; „Baia de Criş”, „Pionierul” – 8 august; „Brăneşu”, „Tg. Trotuş” – 10 august; „Grădiştea” – 12 august.
● Nave în porturi străine: „Aiud”, „Arad”, „Avrig”, „Curtea de Argeş”, „Fun­dulea” – Singapore; „Alexandria” – Port Suez; „Bacău”, „Periş” – Ca­sablanca; „Baia Mare”, „Calafat”, „Co­vas­na”, „Sovata”, „Râmnicu Vâlcea” – Iteea; „Balş”, „Bicaz”, „Borsec”, „Oltul” – Puerto Ordaz; „Beiuş”, „Blaj” – Bejala; „Bujoreni” – Ijmuiden; „Bârlad” – Gdansk; „Călan” – Takoradi; „Călăraşi” – Nakscov; „Carpaţi” – Alger; „Co­măneşti” – Tubarao; „Cotnari” – Visakhapatnam; „Crişana” – Ceyhan; „Dacia” – Sidi Kerir; „Deva” – Diliskelesi; „Făurei” – Colombo; „Firiza” – Bangkok; „Giurgeni” – Tsinkiang; „Humuleşti” – Dubai; „Hunedoara” – Alger; „Ilfov” – Bombay: „Mărăşeşti” – Xingkang; „Mehedinţi” – Dar Es Salaam; „Moineşti” – Conakry; „Oituz” – Ju­caro; „Panciu” – Davao; „Piatra Olt” – Ro­tterdam; „Plopeni” – Aghia Marina; „Războieni” – Port Suez; „Rupea”, „Te­cuci”, „Teiuş”, „Topoloveni” – Alexandria; „Săcele” – Creeksea; „Sibiu” – Ravenna; „Suceviţa” – Hook of Holland; „Tg. Bujor” – Algeciras; „Tg. Frumos” – Durres; „Tg. Mureş” – Port Said; „Tomis” – Victoria; „Tutova” – Pireu; „Valea Albă”, „Zalău” – Mina Gabos; „Zimnicea” – Tripoli.
● Celelalte nave ale flotei maritime comerciale a României  se aflã în drum spre porturi străine sau în porturile româneşti.

Perle ale “marinarilor” din ape tulburi

Pe principiul “Mulţi văd, puţini pricep”, de multe ori am întâlnit în presă articole conţinând enormităţi cât casa. E bine că se scrie despre mare şi marinărie, e mai puţin bine că se face acest lucru fără o minimă documentare. Rău de-a dreptul e atunci când “eroarea” porneşte de la cei care ar fi trebuit cât de cât să se priceapă, cum e şi cazul celor două aberaţii pe care vi le supun atenţiei. Deci :

1.Garda de Coastă a surprins, pe 21 februarie,  la 60 de mile travers de grindul Chituc-Gura Portiţei un pescador turcesc cu 15 marinari la bord care pofteau la calcanul nostru. Nava a fost somată, reţinută şi escortată în port. Excelent. Dovadă de profesionalism care demonstrează o dată în plus că bucata  din Marea Neagră care coincide ca arie cu zona economică exclusivă a României nu este sat fără de câini. Reuşita echipajului navei Gărzii de Coastă este însa umbrită de comunicatul oficial al instituţiei, în care se dau, către final, patru “caracteristici ale navei” arestate. Astfel, după lungime şi lăţime, apar două caracteristici hilare,  de negăsit chiar şi în manualul de marinărie de clasa a IX-a. Cităm : “corp : metalic”, treacă-meargă, pe asta o inghiţim, dar mai ales “suprastructura : albă” ! Am fi fost curioşi şi de culoarea colacilor de salvare dar probabil acest amănunt nu se încadrează în caracteristicile navei aşa cum sunt ele definite de biroul de presă al Gărzii de Coastă, aşa că  nu ne-a fost oferit.

2. Este vorba de un articol mai vechi din Adevărul, peste care am dat întâmplător ieri şi care povesteşte cum „Singurul căpitan de vapor din Timişoara, comandantul vasului Pelicanul, s-a apucat de taximetrie.” Gică Mihalache, pe numele lui  „a povestit cum a întâlnit piraţi şi pe Bega.” : „Era vorba de copiii din zona Pieţei Iosefin. Urcau pe vapor în timpul marsului, era plăcerea lor. După 200 de metri se aruncau în apă. Într-o zi unul s-a agăţat de ancoră şi am evitat în ultima clipă ruperea lanţului, întorcând vaporul  pe loc. Alte incidente nu au fost, nu am lovit niciodată Pelicanul”.

Altfel, o poveste de viaţă, cu suişuri şi coborâşuri, aşa cum este viaţa fiecăruia dintre noi.

Când unii dorm, alţii trag de fiare !

Tot ieri, în timp ce eu trăgeam mâţa de coadă, s-a reuşit ranfluarea şalupei “Terra 3” care a luat apă şi s-a scufundat miercurea trecută în dana 86 a portuluiConstanţa. Angajaţi ai S.C. Coremar S.A., proprietara şalupei, au reuşit, cu ajutorul scafandrilor, să coţeze  “rusoaica” iar macaraua de mare tonaj “GSP Granit”, a Grupului de Servicii Petroliere, a scos-o din apă ca pe-un guvide ameţit de frigul iernii.

Dată fiind excelenta manevrabilitate şi robustetea deosebită a acestui tip de salupe (dotate cu celebrele motoare 3D6 care la origine erau motoare de tanc), nu ne îndoim de faptul că bătrâna doamnă va fi resuscitată şi va primi îngrijirea de care, datorită vârstei înainte are nevoie şi va mai apuca ani mulţi de zbenguială dintr-o dană în alta până când va fi scoasă la pensie, şi va fi tăiată cu cruzime şi sălbăticie de vreun sudor obsedat şi lipsit de sentimente.

Cărată la turci ca “steel scrap”, va fi topită şi trasă-n foi de tablă laminată, tablă care, dându-se de trei ori peste cap va ajunge capotă de Loganşi-aripă stânga de Duster sau cutii de conservă pentru fasole cu cârnaţi. Şi-am încălecat pe-o şa si v-am spus povestea-aşa !

Un pas mic pentru omenire, un pas uriaş pentru mine !

În calitate de cititor înfocat al acestui blog pe care cu talent (şi modestie) prestez, am putut observa cu îndreptăţită mânie proletară faptul că ieri nu am scris nimic. Motivul pentru care am făcut, sau ca să fiu mai exact, nu am făcut, acest lucru este unul banal : ieri am sărbătorit ! Şi deşi am încă întipărită în minte sintagma “Să sărbătorim prin muncă”, fiind o făcătură de tristă amintire, am trecut-o pe black listul ce îmi coordonează sau, după caz, îmi temperează motricitatea zilnică, aşa că io am sărbătorit prin lene. Nu mi-am pus bere-n cap că nu mă încadrez în gen ci doar am vegetat, la orizontală, ca guşterul la soare.

Ca să nu va mai fierb (ei, aş !) o să dezvălui şi motivul sărbătorii : ieri am “împlinit” 2000 de accesări şi tot ieri am găsit pentru prima oară adresa blogului şi una dintre postări menţionată pe un alt site (www.ubix.ro/). Un site care se descrie ca preluând tot ce-i mai bun (crème de la crème)  din toate blogurile . Eeeei ?…Aşa că m-am umflat în pene ca un cocoş crescut special pentru răcitura de Paşte, şi mi-am dat o pauză.

Când am plecat la drum cu blogul am parcurs şi o listă cu “sfaturi pentru începători” printre perceptele însuşite fiind şi acela că nu e bine să dezarmezi dacă nu vei avea cine ştie ce succes în primele trei-patru luni. Cum bine puteţi constata din fotografiile ce însoţesc acest text sau dând click pe linkul site-ului, am deja un post selectat în secţiunea lor de “Politică internă”. N-am eu prea multe în comun cu politica dar chiar şi-aşa zic că-i de bine şi, nu numai că n-am de ce să dezarmez, dar pregătesc o înarmare masivă pe măsura elanului patriotic care mă mână-n luptă.

Rămân totuşi cu dezamăgirea numărului mic de comentarii dar şi cu imposibilitatea de a-mi explica faptul că, desi am solicitat acceptul a peste 40 de agenţii de crewing de a le posta datele de contact în pagina dedicată lor, nu am primit acceptul decât a 12 dintre ele, cărora le mulţumesc şi pe această cale. E logic şi n-o să fiu ipocrit şi s-ascund că pentru mine ar fi fost un lucru bun să îmi fi răspuns toate, după cum la fel de logic e şi faptul că agenţiilor în cauză nu le-ar fi dăunat cu absolut nimic, pentru că, aşa cum am mai spus, o bătaie în plus strică dar o reclamă a propriei afaceri, nu. Cu-atât mai mult cu cât e gratuită. Dar, optimist din fire, nu disper şi-aştept în colţul meu, cuminte, un gând bun din partea lor precum şi anunţurile de angajare, atunci când e cazul, dacă e cazul, pe adresele de e-mail dan.radu.theodor@hotmail.com sau danradu_theodor@yahoo.com. Hai s-auzim de bine !

Nu mor caii când vor cainii !

A scris şi Laurenţiu Mironescu pe blogul său dar m-am gândit să scriu şi eu, pe principiul : “Unde-s doi, puterea creşte !”

Am pierdut de ceva vreme legătura cu Liga Navală Româna. Ca să localizez ceva mai precis în timp “despărţirea” , ea s-a produs atunci când nu a mai apărut prin port să distribuie revista “Marea Noastră” şi să strânga cotizaţia, neobositul, în ciuda vârstei şi-a unei deficienţe fizice care-l împiedica să-şi folosească una dintre mâini, domn Şved (sper, Doamne !, să nu-i fi pocit cumva numele, nu mi-aş ierta-o prea uşor dar, spre ruşinea mea, nu am la dispoziţie decât varianta “fonetică” a numelui domniei sale). I-am admirat vitalitatea câtva timp, din umbra, şi mai apoi am “cedat” , cam ca o capră râioasă dar cu coada sus, “curţii” făcute de bătrânul căpitan. Nu ştiam cu ce se mănâncă Liga Navală Româna  dar, observând câtă pasiune pune în “munca” lui şi cum i se măresc ochii de bucurie când este întrebat de “Ligă”, m-am gândit că musai trebuie să fie ceva de bine. Şi că “Liga” este pentru membrii ei o bucurie, un refugiu, un loc unde dacă nu se întâmplă lucruri neapărat măreţe, cel puţin sunt lucruri onorabile, oneste, nemurdărite de mizeria cu care te loveşte la orice pas cotidianul.

Ziua în care am devenit membru al “Ligii” a devenit chiar memorabila, fiind şi ziua în care am jurat că niciodată, în toata viaţa mea, nu îmi voi face  piercing. Cu mâna tremurândă domnul Şved mi-a înfipt insigna prin cămaşa, fix în sfârcul din dreptul inimii. I-am mulţumit, cu ochii aproape în lacrimi.

Acum, din lene, (aş vrea să spun că din lipsa timpului liber dar cine m-ar crede ?) nu mai ştiu nimic de “Ligă”. Şi dacă cu asta pot trăi oarecum netulburat, revista “Marea Noastră”, livrată cu promptitudinea unui tren japonez, îmi cam lipseşte. Chiar dacă uneori a pătimit printr-un conţinut ceva mai sărăcăcios (lucru care sunt sigur că i-a mâhnit şi pe care şi l-au reproşat şi editorii revistei) “Marea Noastră” a avut întotdeauna o ţinută sobră dar mai ales elegantă, ca uniforma unui ofiţer prusac. Am privit-o deseori uimit, minute-n şir, ca pe un tablou de valoare, întrebându-mă ce caută printre celelate kitsch-uri expuse în galeria publicistică actuală plină de ţâţe şi copane de “vedete”.

Şi am găsit răspunsul şi vi-l împărtăşesc : în ciuda furtunilor în principal de ordin financiar care lovesc o publicaţie făcută doar cu sufletul şi pentru suflet, “Marea Noastră” şi-a continuat netulburată şi maiestuoasă, la fel ca bricul Mircea, drumul, pentru că, pur şi simplu este un simbol.

Şi un simbol nu moare niciodată.