Disclaimăr

Mi-e jenă să recunosc dar am plecat în concediu, oarecum inopinant, şi n-am suflat un cuvinţel. Cu rugămintea de a fi scuzat, anunţ că reiau postările pe blog începând de pe 15 iulie. Vă doresc zile răcoroase şi gânduri bune.

De astăzi mă simt mai sărac

Dacă vreodată ai schimbat mai mult de două vorbe cu OMUL Ioan Bălan ţi-e practic imposibil să creionezi în termeni seci, statistici, punctele de referinţă ce i-au marcat nedrept de scurta viaţă. Domnul Bălan a fost comandant de cursă lungă. Şi şef de serviciu. Şi mai apoi director. Dar, pentru toţi cei ce l-au cunoscut, dl. Bălan a fost întâi de toate, OM. În gândurile tale, privilegiat de-a fi lucrat cu el, îl numeai simplu : nea Nelu. Şi tot nea Nelu îi spuneai şi-atunci când, dintr-un motiv oarecare, se făcea vorbire despre el într-un cerc de prieteni, cunoştinţe sau colegi. Ajuns în faţa lui însă, nici idiotul satului de ai fi fost nu ţi-ai fi permis o altă formulă de adresare decât „domnule comandant” sau „domnule director”. Emana prin toţi porii respect. Siguranţă. Înţelepciune. Pricepere şi profesionalism. Şi forţă.
Era la doar un an distanţă de tragedia navelor „Paris” şi „You Xiu”. Prognozele meteo nu se arătau nici în acea iarnă îmbucurătoare. Căpitanul şef al portului Constanţa a luat decizia de a se face permanenţă la nivelul conducerii. Şi, aşa cum toată lumea se aştepta, a venit şi o zi cu probleme. Furtuna ameninţa iar cu dezastre. O navă turcească striga după ajutor, de undeva din largul coastelor Constanţei, fără a putea să-şi determine poziţia. A fost chemat de-acasă domnul comandant Bălan. Nu era rândul lui la permanenţă, echipa în care se afla fusese de „serviciu” cu o zi înainte. Şi nici nu cred că se punea problema că cei aflaţi în biroul căpitanului şef de port în acea zi nu au cunoştinţele şi priceperea necesară pentru a manageria problema. Au vrut însă să fie siguri. Să aibă certitudini. Să nu greşească. Iar asta, domnul comandant Bălan oferea cu prisosinţă, fie şi numai prin simpla lui prezenţă. Avându-l alături, nu aveai cum să greşeşti.
Fără motiv, curveşte, viaţa l-a smuls nedrept dintre noi, aşa cum tot fără motiv şi tot curveşte o şulfă a politicii a ales să îl îndepărteze de la conducerea portului. Iar suferinţa lui ulterioară a fost practic îndreptăţită : nici de această dată nu greşise. Cu nimic şi faţă de nimeni.
S-ar mai putea spune multe dar tot n-ar mai avea nici un folos. Cine l-a cunoscut rămâne cu o bogăţie-n suflet : a avut şansa de a-i fi predată o lecţie de demnitate, corectitudine şi onoare.

Inventivitatea chinezilor nu are limite

Clar că nu-i floare la ureche să hrăneşti o populaţie ce a sărit de multă vreme de miliardul de suflete. Aşa s-ar putea explica tenacitatea şi încăpăţânarea cu care cercetătorii din această parte a lumii caută soluţii, care de care mai aiurite şi suprinzătoare.
Pe rafturile magazinelor şi-au găsit astfel locul pungile cu bomboane umplute cu…vită (hot and spicy)…

…dar şi apa cu arome de…carne…(în imagine : vită Stroganoff, cheeseburger şi raţă Peking)

S-au întâmplat în aprilie

Un marinar filipinez a murit iar un ofiţer danez a fost grav rănit în urma unui accident produs în timpul unui excerciţiu de “om la apă”, desfăşurat la bordul navei “Anna Maersk” in portul japonez Kobe. Cablurile care susţineau barca de salvare ce era lăsată la apă în cadrul acestui exerciţiu au cedat iar aceasta a căzut de la o înălţime apreciabilă. Până la definitivarea anchetei în acest caz, toate drill-urile “man overboard” la portcontainerele companiei AP Moeller-Maersk au fost amânate.
Cargoul de 1297 de tone “Ramona”, pavilion Finlanda, a colizionat un pod basculant de cale ferată. Cargoul a suferit avarii minore.Podul în schimb, a fost atât de grav deteriorat încât se estimează că circulaţia trenurilor pe acesta va putea fi reluată abia după minim 6 luni de reparaţii.
Pescadorul taiwanez „Hsin Fu Ta No 168„, surprins de o puternică furtună în timp ce se întorcea în port, s-a răsturnat sub acţiunea valurilor. Deşi corpul pescadorului a rămas la suprafaţa apei în derivă, echipele de salvare ajunse la faţa locului nu au reuşit să găsească, nici în apă şi nici în cabinele acestuia, pe niciunul dintre cei 7 membri ai echipajului.
Portcontainerul “Nordic Philip”, pavilion Cipru a colizionat doi piloni laterali ai canalului Kiel în zona portului Kudensee. Comandantul ucrainian al navei nu a raportat evenimentul declarând ulterior autorităţilor că nu a avut cunoştinţă de acesta întrucât portcontainerul naviga în condiţii de ceaţă densă. Întrucât în zona prova au fost identificate urme ale coliziunii, după ce au fost analizate şi probele de vopsea ridicate, s-a stabilit cu certitudine că nava este responsabilă de avarierea celor doi piloni.
Un alt portcontainer sub pavilion Cipru, “Transanund”, a avariat destul de serios nava “Heinrich Ehler”, într-o tentativă eşuată de depăşire. Ofiţerul II al portcontainerului a luat decizia de a efectua depăşirea “deranjat” de viteza mică a navei aflată în faţa sa deşi lăţimea mică a zonei (incidentul s-a produs tot pe canalul Kiel) făcea ca această manevră să fie una deosebit de riscantă. Ceea ce s-a şi demonstrate.
Pe data de 4 aprilie, la bordul cargoului bolivian “Sea Flower” a izbucnit un puternic incendiu ce a cauzat moartea unui membru al echipajului şi rănirea gravă a altuia. Nava se afla sub operaţiuni de încărcare în portul Miragoane. Datorită faptului că facilitatea portuară nu era corespunzător echipată pentru a se interveni în caz de incendiu, cea mai mare parte a mărfii (maşini second-hand şi alte bunuri) a fost distrusă de flăcări. Abia la o ora de la declanşarea incendiului pompierii din Port-au-Prince au reuşit să ajungă lângă navă.
Nava de pasageri “Oasis of the Sea” a salvat un grup de 32 de emigranţi cubanezi după ce unul din pasageri a observat prezenţa în apropierea navei de croaziera a unei bărci de mici dimensiuni în care se aflau aceştia. Emigranţii au fost predaţi autorităţilor mexicane în portul Cozumel şi au declarat că au părăsit Cuba, cu intenţia de a ajunge în Honduras, cu nu mai puţin de trei săptămâni în urmă astfel că, pe 5 aprilie, data la care au fost recuperaţi de “Oasis of the Sea”, majoritatea de aflau într-o stare precară de sănătate ca urmare a epuizării proviziilor de apa şi alimente.
Cargoul “New Lucky VII” ( 6388 tone deadweight, construcţie 2011), pavilion Hong Kong s-a scufundat pe 3 aprilie în Marea Chinei de Est. Din cei 17 membri ai echipajului au fost salvaţi 11, aflaţi în două plute de salvare, după două zile de la producerea tragediei.
Remorcherul/împingător “Altro Donna”, trei membri de echipaj la bord, cu un convoi de opt barje, s-a scufundat după colizionarea unui pilon în apropeire de Commodore Dock în Marrero, New Orleans. Cei trei membri ai echipajului au fost preluaţi de la bord înainte de scufundarea remorcherului. Coast Guard-ul a mobilizat în zonă nave şi echipamente specializate în intervenţia în caz de poluare, dată fiind cantitatea relativ mare de combustibil şi ulei aflată în tancuri.
Portcontainerul „Hyundai Singapore” angajat într-un voiaj între porturile Oakland şi Busan a “scăpat” în mare aproximativ 150 de containere iar marfa din alte 92 a fost compromisă după ce a intrat în furtună în apropiere de Insula Urup, Rusia, în Pacificul de Nord, pe data de 5 aprilie. În timpul furtunii, la instalaţia electrică ce alimenta două containere frigorifice, s-a produs un scurtcircuit ce a dus la izbucnirea unui incendiu.
Poliţia daneză a descins pe data de 19 aprilie la bordul navei “Hansa Lubeck”, pavilion Liberia, unde a fost descoperită cantitatea de 45 de kilograme de cocaină apreciată cu o valoare de “piaţă” de 2,5 milioane de euro. Nava a fost reţinută pe perioada în care vor avea loc cercetările.
Portul turcesc Gemlik a fost poluat cu aproximativ 35 de tone de combustibil după ce unul din tancurile cargoului “Amstelborg” s-a fisurat în timpul unei furtuni. Vântul puternic a determinat lovirea repetată a navei de cheu.
Pe 22 aprilie cargoul “Hanavunda” cu o încărcătura de ciment, s-a scufundat la 70 de mile de Mangalore. Echipajul format din 7 persoane a fost salvat şi adus în siguranţă la uscat.
Tancul italian “Enrico Ievoli” cu 18 membri de echipaj şi o încărcătură de 16.000 tone de sodă caustică lichidă a fost eliberat pe 23 aprilie de către piraţii somalezi după plata unei recompense a cărei valoare nu a fost dată publicităţii. Escortată de soldaţi italieni nava s-a îndreptat spre un port sigur. Comandantul navei a declarat că în rândul echipajului nu se înregistrează probleme deosebite de sănătate, în ciuda tratamentului extrem de dur şi inuman aplicat de către piraţi pe perioada sechestrării navei
Pescadorul englezesc “Progress” cu doi membri de echipaj a fost lovit de fulger pe 20 aprilie la doar câteva mile de North Foreland. Fulgerul a “trecut prin geam” şi a lovit comanda de navigaţie, avariind toate instalaţiile electrice ale pescadorului. Din fericire, ambii membri ai echipajului se aflau în acel moment pe punte astfel că nu au fost afectaţi de descărcarea electrică. Ei au putut solicita ajutorul echipelor de intervenţie prin intermediul unui telefon mobil, singurul aparat rămas în funcţiune după ce fulgerul a lovit nava.
Trawlerul “Sea Bird p283” s-a scufundat pe data de 24 aprilie la o milă şi jumătate de portul englez Langstone. Cei doi marinari aflaţi la bord au fost salvaţi în ultima clipă de o ambarcaţiune de salvare aparţinând RNLI Portsmouth.
Ferry-boat-ul de mare viteză “Toppy”, având la bord 190 de pasageri, a fost serios zdruncinat după ce a lovit o balenă în timpul unui voiaj între porturile Kagushima şi Yakushima. Cinci dintre pasageri au fost răniţi şi mulţi alţii au solicitat intervenţia medicilor acuzând un serios disconfort psihic atunci când li s-a adus la cunoştinţă natura incidentului.

GREVIŞTII APC ÎN EXTAZ : A CĂZUT NAZARE !

Managementul piederilor

Revin, mai mult pentru a respecta blazonul blogului de “maritime&offshore” (mă rog, aşa s-ar vrea…), la greva care afectează portul Constanţa. Şi revin pentru că am întâlnit două opinii care, cred eu că ar trebui analizate. Prima, pe blogul personal, îi aparţine lui Laurenţiu Mironescu. Încercand să fie echidistantă, analiza conflictului păcătuieşte tocmai prin partizanat. Am revăzut pentru o clipă o atitudine lejer-necuviincioasă, de “vârf de sinusoidă”, pe care nu-mi doream s-o mai asociez cu persoana dânsului.
Schema de personal, privită din exterior, poate părea “sufocantă”. Nu trebuie uitat însă faptul că, axiomatic, angajaţii se mişca în ritmul angajatorului. Proiecte îndrăzneţe, implicarea în dezvoltare, căutarea de soluţii pentru creştere din partea top-managementului, induce acel freamăt de furnicar pe care îţi doreşti să-l vezi într-o instituţie. Şi astfel, percepi acel organism ca fiind viu. Lâncezeala, încremenirea în proiect, atrage după sine senzaţia de dolce far niente. De loc în care nu se întâmplă niciodată, nimic. Să fim serioşi : suntem români şi nimeni, niciodată, nu va munci mai mult decât i se cere. Peste tot, în sectorul public şi în cel administrat de stat, vei găsi oameni-statui, împietriţi la birouri. Angajaţi privind lung spre ceasul care pare zilnic să se târâie enervant şi anevoios spre ora care indică finalul programului de lucru. Aceşti oameni, de cele mai multe ori, nu fac nimic pentru simplul fapt că NU LI S-A DAT NIMIC DE FĂCUT! Nu voi fi niciodată de acord cu reduceri ale schemelor de personal pe model “vestic”, fără venituri pe model “vestic”. Vrem să fim olandezi în organizare, atunci e musai să fim olandezi şi-n buzunare şi acest lucru, cel puţin în sectorul administrat de stat nu prea este posibil decât la vârf. Sunt şi salarii mari la stat dar pentru “premianţi”. Pulimea, vulgul, să-şi vadă liniştiţi de ratele la Logan. Iar portul Constanţa, cu statutul lui clar de componentă economică strategică, la nivel de administrare trebuie să rămână al statului. Şi spun asta pentru că nu am reuşit să identific agenţi economici privaţi care să aibă planuri clare de viitor pe termen mediu şi lung. Dat pe mâna privaţilor, portul ar fi stors de resurse. Se va lua din toate părţile, cu toate mâinile şi se va investi doar în Mercedesuri, vacanţe exotice, amante şi fiţe de melteni. Şi vin aici cu exemplu “Consal”-ului, un beneficiar al unei externalizări cu cântec. care a preluat activitatea de montare a barajelor antipoluante în jurul navelor care operează mărfuri potenţial poluante. Pentru un astfel de baraj APC-ul încasa în jur de 3,5 euro (îmi cer scuze, nu am o cifră exactă) pe metru liniar de baraj/ 24 de ore. Iar “peste” o navă se pune un baraj de minim o dată si jumatate din lungimea ei. Acum, aceşti bani sunt încasaţi de “Consal”, cu un profit minim net de 10.000 de euro/lună. A văzut cineva vreo schimbare în modul în care se derulează această activitate ? Adie vreun aer de Rotterdam dinspre “Consal” ? Nema. Aceleaşi baraje cârpite, trase de aceleaşi bătrâne “rusoaice”. Iar personalul, preluat de la APC şi plătit ani buni de la preluare tot de APC, este constant umilit şi călcat în picioare, comportamental şi material.
Sunt sătul până peste cap de manageri care înţeleg prin reformă instituţională doar restructurarea personalului. Nu spun că ea nu este, într-o oarecare măsură, necesară. Ce-ar fi însă sa începem prin a renunţa la comisioane, licitaţii trucate şi servirea grupurilor de interese prin căpuşare, practici cu mult mai găunoase financiar decât “sufocanta” cheltuială cu salariile personalului.
O a doua opinie am găsit-o în paginile ziarului “Cuget Liber” şi aparţine celui mai important om de afaceri cu tangenţă la activitatea portului, Corneliu Idu. În termeni clari şi exacţi domnul Idu face o radiografie a modului în care greva angajaţilor APC afectează activitatea portului şi cere intervenţia imediată a Ministerului. O analiză la rece, pertinentă, în termeni duri. Nu am crezut că o să spun vreodată lucrul acesta dar, îl felicit pe Ion Tiţa Călin pentru inspiraţia de a solicita punctul de vedere al unui profesionist.
Peste toate acestea, aflu de la radio-şanţ că actuala conducere a APC îşi desfăşoara “activitatea” cu-n aer de clandestinitate, ca ilegaliştii comunişti pe vremuri, prin tot felul de găuri şi cotloane ferite de prezenţa greviştilor. Nici nu ştiu dacă acest lucru e de râs sau de plâns, dar de râs nu prea mai are nimeni chef. Devenit război de uzură, conflictul angajaţilor cu Popa începe să se materializeze prin găuri în bugete. Şi asta este grav. Şi penal.
P.S. Merită citită şi rubrica de comentarii a acestui articol din cotidianul “Telegraf”.

Datini, obiceiuri şi tradiţii la români

Nevastă-mea are-un al şaselea simţ unic în lume. Ştie exact când, unde şi la ce produs este cea mai mare coadă din oraş. Şi fix atunci, şi fix acolo, şi fix acel produs ne lipseşte nouă din casă şi sunt trimis să îl achiziţionez, fie că-i vorba de telemea puţin sărată de capră, triunghi reflectorizant pentru maşină, nisip pentru mâţă sau pix cu gel pentru odraslă.
Mă aşez resemnat la coadă, niciodată mai mică de 20 de persoane, în spatele unui domn ce nici el nu iese din acelaşi-enervant-tipar : modest dar curat îmbrăcat, cu mult bun simţ şi fix atâta-nţelepciune cât să n-o ia razna în vremurile astea de tot rahatul.
Când mai sunt patru-cinci persoane pâna să ajung nas în nas cu plictisitele din comerţul capitalist de jecmaneală, APARE! EA ! Coşmarul tuturor cozilor mele ! Îmbrăcată scump dar fără gust şi total aiurea asortat. Goldeanu’ ca la balamuc pe toate degetele din dotare, plus cinci rânduri de lanţuri pe sub guşă.
“Am lasat şi eu rând după domnu’…”… Adică fix înaintea mea. Domnu’ lasă privirea un pic ruşinat, în jos. Că, daaa…, a zis maştera ceva cu vreo juma’ de oră-n urmă, dar naiba credea că mai vine…
Până astăzi am considerat că ăsta e supliciul extrem pe care trebuie să îl support în materie de “shopping”. Dar mi-am luat-o crunt. Marţafoaica de azi, 24.04.2012, a venit cu încă trei. Textul, clasic : “Am lăsat şi eu rând după domnu’…”…
N-am rezistat şi mi-am arătat muşchii nervilor : “Bine-bine…dumneata poate, dar ele ?”
“Aaaaa, ele…? Sunt vecinele mele. Şi le-am zis de aseară că le ţin rând şi lor.”
Mirific, sublim, de neuitat. Chiar Alzhaimăru’ de mă trăzneşte la bătrâneţe, asta jur să n-o uit ! Şi îi voi spune creaturii cu coasa când va fi să vină : “Sigur nu urmez eu… În faţa mea şi-a lăsat rând o doamnă. Şi cele trei vecine ale sale…”

Bâjbâind prin virtual…

Deci, nu ştiu încă, ce pana mea am făcut… Deşi nu am avut până de curând cont de Facebook, la sfatul unui “consilier tehnic”, gras plătit în bere, cafea şi tutun, am făcut şi un cont de FB după ce mi s-a explicat că în acest fel blogul va fi mai vizibil. “E ca şi cum te-ai duce la frizer, mi s-a spus. Pardon, hair-stylist, am ţinut să corectez. Intri cu o freză comună şi ieşi de acolo ori vopsit roşu aprins ori cu părul vâlvoi gen electrocutat la priză. Lumea o să te remarce.”
Am pus botul la vrăjeala asta, deşi cam cu juma’ de gură, mai mult pe ideea că “ce rău poate să fie ?”. Trebuşoara, cumva-cumva a părut să meargă. Scriam ceva pe blog, dădeam un share către contul de Facebook şi materialul cu pricina apărea şi acolo. Nu m-am băgat în cine ştie ce setări savante. Mie unuia îmi era suficient.
A apărut din nou “consilierul”. Nu vrei ca prietenii de pe Facebook să îţi apară şi pe blog ? Şi mi-a arătat exemple cu care m-a convins. Am căutat pe net să văd cum se putea întâmpla lucrul acesta şi am găsit răspunsul : contul de Facebook trebuia transformat din cont de tip “profil” în “pagină” Facebook. Deşi am fost atenţionat că prin această “migrare” pierd conţinutul contului, nu am dat prea mare importanţă.Conţinutul îmi rămânea intact pe blog şi, manual, aş fi putut oricând să îl reîncarc pe pagina nou creată. Două au fost motivele pentru care am decis să trec la formatul de “pagină”: 1. “Prietenii” de pe contul de profil se transformau în persoane care apreciau prin “like” ceea ce scrii pe blog. Transformarea mi s-a parut corectă : termenul de “prieten” pe care Facebookul îl atribuia celor care voiau să-ţi citească inepţiile mi s-a părut forţat şi mult prea departe de ceea ce reprezintă un prieten în existenţa pământeană de zi cu zi. Virtualul mersese prea departe. Şi 2.: mă mânca rău în fund să “iexperimentez”.
Şi am trecut la transformare. Totul a fost ok. “Prietenii” au devenit persoane ce au dat “like” (nu ştiu cât de corectă e şi această abordare, dar e cert că e cumva mai aproape de adevăr) şi am rămas “golit” de conţinut. Am început să reîncarc manual toate postările de pe blog. Pe prima, scrisă undeva pe la începutul lui februarie, am reuşit s-o trec în pagina de Facebook. Următoarele… neam ! N-ai să vezi ! Ceva probabil mi-a scăpat. Şi nu ştiu ce, dar mai sap. Mi-au dispărut şi streamurile care-mi permiteau să văd postările “prietenilor” din contul de profil. Până când o să mă dumiresc despre ce mama mă-sii e vorba, o să vă rog să aveţi răbdare şi să vă rugaţi să nu îmi pice-n mână “consilierul” cu pricina, că bine n-o să-i fie…

O persoană dispărută după coliziunea dintre un tanc chimic şi un pescador.

Chiar dacă legenda spune că David şi praştia sa l-au răpus pe uriaşul Goliat, în viaţa reală lucrul acesta este atât de improbabil încât nu merită să încercaţi aşa ceva singuri acasă. O demonstrează şi recentul eveniment produs în Golful Biscaya în care protagoniste au fost două nave cu dimensiuni constructive comparabile celor din mitul biblic : tancul de transport produse chimice “Lady Orge” (121 metri lungime şi 6267 tone deadweight) şi trawlerul de doar 12 metri lungime “Pere Milo”.
Urmare a coliziunii celor două nave, în timp ce “Goliat” abia de a simţit, aşaaaa, ca de o pişcătura de ţânţar, “David” s-a scufundat în doar câteva clipe. Din cei doi membri ai echipajului trawlerului, doar unul a putut fi salvat de către cei aflaţi la bordul “Lady Orge” şi a fost transportat ulterior cu un elicopter la spital, deorece necesita acordare de îngrijire medicală de urgenţă ca urmare a hipotermiei. Cel de-al doilea este în continuare dat dispărut.

Vrem şi noi din asta la vapor !!!

Deşi s-ar mai putea lucra puţin, atât la partea fizică a coechipierei cât şi la vestimentaţie ( ar fi necesară măcar o variantă topless, deşi e loc şi de mai mult – asta ca să nu mai vorbim de ce furori ar face o un soft de custom al “creaturii”) , invenţia ar putea fi cu succes implementată şi în domeniul navigaţiei maritime cu rezultate, cred eu, de-a dreptul spectaculoase. Varianta masculină este din start exclusa.

Ne-am tras blogroll

Sunt câteva bloguri pe care, din când în când ne aruncăm ochii. Undeva în dreapta paginilor lor apărea câte o chestie denumită “Blogroll” sub care erau înşiruite diferite chestii. Nu ne-a interesat până astăzi să aflăm ce-i cu ele dar astăzi am aflat. Este, cum ar veni, o listă a altor bloguri pe care tu le urmăreşti, îţi place ce scrie în ele şi, din postura de guru al propriului blog, le recomanzi şi altora. Aşa că ne facem şi noi Blogroll. Şi ca să nu se supere Larenţiu Mironescu că l-am citat mai jos fără să-i cerem acordul, îl punem pe el primul pe listă, că aflarăm că în afară de pagina de Facebook (de care nu avem şi nici nu ne vom  face vreodată) are şi blog. Şi tot acolo vom  pune un link către o adresa la care puteti afla câte ceva despre promoţia 1991 a Facultăţii de Navigaţie: Este un domeniu .com “îngrijit” de Adrian Grigorof , cam neadus la zi, lucru scuzabil însă dacă ţinem cont de faptul că omul e pe undeva prinBahamas.

Am declinat statutul de începători în branşă. Sub acest statut ne vom permite, mult timp de-acu-nainte, fel şi fel de stângăcii în construcţia paginilor sau în modul în care arată “creatura”. Vom mai adăuga rubrici, vom renunţa la altele dacă vom constata că nu au căutare. Depinde însă atât de feedbackul venit de la voi cât şi de timpul în care vom pricepe ce mama mă-sii de HaşTeMeLeu’ ăsta care deja ne-a scos peri albi.

Şi, ca să mai creştem şi noi puţin în statistici, care ne bagă mai în faţă pe motoarele de căutare, cerşim vizite, cerşim comentarii şi oferim la schimb tot ceea ce putem ţinând cont de statutul nostru de constănţeni : informaţii despre ceea ce vă interesează legat de cursurile de la Ceronav sau de Căpitanie, sau alte bazaconii care v-ar scuti de-un drum. Voi întrebaţi, noi dăm fuga şi ne interesăm şi venim cu  răspunsuri. Calde.

Later edit : Fiindcă suntem nişte tolomaci, n-am reuşit să punem Blogroll-ul acolo unde-l pune toată lumea şi l-am cocoţat sus, sub titlu