Panică soră cu moartea în rândul piraţilor somalezi !

Ieri dimineaţă la cafea, trecând în revistă ultimele materiale pe care le-am postat pe blog, am avut senzaţia aceea neplacută că am uitat ceva. Şi le-am luat din nou la pieptănat, ba cu cărare pe stânga, ba pe dreapta, până am descoperit absentul : situaţia săptămânală a atacurilor piraţilor.
Plin de remuşcări ca râma de mătreaţă (sau ca politicienii români de bune intenţii, as you like…) am oftat şi am trecut la răsfoirea presei. Ceea ce am descoperit a fost de natură să mă facă să cred că aceasta rubrica va dispărea, oricum, în viitorul imediat. Pentru că, plin de emoţie, elan şi mândrie patriotică, am putut citi în „Evenimentul Zilei” că, la cererea NATO, a Consiliului de Securitate al UE, a Consiliului Local al comunei Cogealac şi a Organizaţiei Patronale a Importatorilor de Pătrunjel Proaspăt, fregata „Regele Ferdinand” se va deplasa în zona Golfului Aden pentru a lua parte la efortul militar internaţional de eradicare a pirateriei. Exact atunci când statisticile şi analizele efectuate impuneau concluzia conform căreia prezenţa militară nu îşi justifică cheltuiala şi că soluţia cea mai eficientă în descurajarea atacurilor este prezenţa echipelor de securitate la bordul navelor ce tranzitează aria controlată de piraţi, ne-am trezit şi noi să băgăm cărbuni în bătrâna carapace, probabil cea mai bună fregată din clasa „Scrap” de pe piaţa antichităţilor.
Experienţa deosebită a echipajului, numărul mare de misiuni efectuate (în trei ture mai „pline” pilotul Rusu – scuze nea’ Florin, eşti primul care mi-ai venit pe limbă, probabil că face mai multe manevre decât fregata de la 2004 încoace) precum şi numărul şi eficienţa gurilor de foc (un singur tun amărât de 76) va fi cu certitudine de natura să stopeze, odată pentru totdeauna, pirateria în largul coastelor Somaliei. Există ce-i drept posibilitatea ca vreo barcă pneumatică somaleză, cu şase chesoane de aer şi motor „Evinrude” de 50 de cai să dispună de armament mai modern şi superior numeric, dar chiar şi-atunci ne bazăm pe abilitatea echipajului de a-i dovedi, la baionetă ca la Plevna, pe nenorociţii ăia de pirati. La luptă deci !

Un sfert din Popa a plecat din APC

Ieri pare-se a fi fost parafat penultimul act în conflictul dintre angajaţii Administraţiei Porturilor Maritime şi echipa “managerială” Popa&Co., printr-o hotărâre a Consiliului de Administraţie al companiei care a luat act de renunţarea la funcţia de director general a terminatorului şi numirea în această funcţie, ca interimar, a d-lui Ambroziu Duma. Spun “pare-se” pentru că, la fel ca şi hotărârile precedentelor două consilii de administraţie, şi acestea (ale şedinţei de ieri) sunt învelite în ambalajul zvonisticii, fără a exista o “ieşire oficială” care să întărească transferul.
Şi spun “penultimul” deoarece mai este nevoie şi de o hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor care să-l para-şuteze şi din funcţia de preşedinte cu puteri sporite al C.A., hotarare care este posibil să fie luată în şedinţa programată pe 23 mai. Abia atunci conflictul se va fi încheiat.
Să tragem linie şi să adunăm.Citeste mai departe

Hai să trăim !

Pentru că asta e postarea cu numărul 100 şi pentru că s-a brodit să fie la pachet cu cele 20.000 de accesări ( din 30 de ţări ) pe care cu siguranţă le voi atinge în cursul acestei seri, după doar două luni de “existenţă”, îmi permit să mă sparg în figuri :

În portul Constanţa, 12 poliţişti “dau cu subsemnatul”

În această dimineaţă, în jurul orelor 08.00, ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie au declanşat o acţiune în portul Constanţa ce vizează activitatea unui grup infracţional format din aproximativ 40 de persoane dintre care 12 poliţişti atât din cadrul Poliţiei Port cât şi ai Secţiei nr. 5 de Poliţie Constanţa. Principalele infracţiuni ce se reţin în sarcina celor cercetaţi sunt de furt, complicitate la furt şi corupţie (luare de mită, favorizarea infractorului, abuz în serviciu). Vom reveni cu amănunte, pe măsură ce acestea vor apărea şi doar dacă acţiunea celor de la DGA se va concretiza într-o acţiune de impact şi amploare şi nu va fi vreun fâs care să ducă la pedepsirea aspră a unor hoţi de-o sută-două de kile de fier vechi sau doi-trei saci de azotat. Deşi tare mi-e teamă că despre asta este vorba…

Vă invităm la film !

O pagină de istorie neromanţată din istoria zbuciumată a Companiei a 16-a (promoţia 1991, Electrotehnică Navală). Cu scuzele de rigoare pentru oareş’ce coloraturi de limbaj, am respectat varianta originală a “scenaristului” Mircea Călin, cu atât mai mult cu cât ea respecta întru totul stilul sfârşitului secolului trecut, un stil pe-atât de real pe cât nici Institutul nu era vreun pension de domnişoare. Vizionare placută !

Laurentiu Mironescu pe pagina de Facebook

Am aflat “de pe surse”. Urăsc chestia asta. Sună securistic, aduce a bârfă ieftină, a radio şanţ. E ca atunci când citesti în presă ceva despre care ziaristu’ lu’ peşte n-a avut chef să se documenteze suficient sau nu are curaj şi nu vrea să-şi asume  afirmaţia aşa că în loc să-ţi vândă certitudini, o dă pe după vişini. Astfel, “în meciul cu Slovenia, Mutu era matol”, devine “se pare că, în meciul cu Slovenia, Mutu era băut”. Şi gata. Deontologul, nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase.

Aşa că eu n-o să spun că “mi-a venit pe surse” ci, simplu, că am primit pe e-mail. Şi, se pare(sic!) că, textul provine de pe pagina de FB a lui Laurenţiu Mironescu. Eu l-am citit, mi-a plăcut, aşa că-l dau şi eu cu copy/paste:

„Pe 10 septembrie am plecat militar… Ee, am plecat militar, la mișto… N-am plecat militar niciunde…. dar s-o iau de la început…

În 1986 am terminat liceul. Dau examen. 15, 16, 17 iulie, cum era obiceiul în România Socialistă… Pe 24 s-au afișat rezultatele. La 2 în creierii nopții… Sună telefonul, răspund eu. Alo, Comandantul Iordache sunt. Pot să vorbesc cu tatăl tău? Da… zic eu. Îl chem pe taică-meu care era pe balcon… zăpușeală. Mă gândesc… doar n-oi fi dat în perete. Îmi trec o mie de gânduri prin cap, știam că făcusem bine. Ce să fie… Poate o fi ceva de la muncă, Iordache era șeful secției a-II-a Navrom. Taică-meu bălărea în telefon… Când îi văd fața… avea un zâmbet de jur-împrejur, îmi dau seama că n-am dat în perete… Mulțumesc, dom’ Comandant. Felicitări și dumneavoastră. Închide. Pulică, ai intrat. Ești tare. A intrat și Lucian, băiatul lui Iordache… Acum fac legătura, Lucică, tot de la Mircea… Eveniment mare, nu? se cerea sărbătorit… și sărbătorit a fost. Taică-meu nu bea de 6 ani. În noaptea aia trista prohibiție a fost abolită…

După amiază mă duc să mă văd pe liste, nu singur, cu domnișoara de serviciu… Primesc un bilet cu care să mă prezint la Centrul Militar Județean. Să-mi scot dosarul de la trupă… și a durat ceva până l-am scos… eram repartizat la regimentul de gardă la președinte. Tovarășul elev, sunteți așteptat pe 10 septembrie, ora 08.00, la Institutul de Marină. Gata, 10 septembrie să fie…

Vara a trecut repede… am făcut o groază de tâmpenii vara aia. Atât de multe și încurcate încât intrarea în școală a venit ca o izbăvire, aproape că m-am bucurat când m-am prezentat la Institut. Tuns, relativ regulamentar, mă gândeam eu. În trening. Pe 10 septembrie. 1986. La 8 dimineață… Ne strângem noi acolo, pe bisericuțe. Nici nu eram mulți. 7 de la Mircea, 4 – 5 de la 10, 1 de la energetic, 1 de la 9… câțiva de la Liceul Militar de Marină. Restul, de prin țară… 4 – 5 bucureșteni… Prima zi a fost destul de relaxată, am scăpat de trening… În a doua am scăpat de păr, regulamentar numai în mintea mea… Am primit sectoarele… La duș. Care era lângă budă. Pe primul comandant de companie îl chema Angelică, dacă vă puteți imagina… Mă bufnea râsul numai când îl vedeam… Am făcut turul institutului… laboratoarele… bazinul, planetariul. Facultățile, cantina… Masa n-a fost chiar rea… După amiaza eram destul de liberi, pe acolo… viața părea frumoasă, ce tot se plângeau prietenii mai mari că era nasol…

Eh, și cam din a treia zi începe distracția… Ni se schimbă comandantul de companie. Vine cu tot cu gradați… gradații anul IV de la militară… bacteri. Ofițeri sau studenți, militarii sunt bacteri…

Companie, drepți… Nu vorbea tare, mai degrabă potolit… Companie, la stân-ga… Companie, cu stângu’nainte…. marș. Arăta… dacă vreun regizor ar fi căutat o persoană pentru un rol de șef de lagăr de concentrare, ar fi câștigat la o milă distanță… Înalt, blond, ochii verzi. Atletic. Nu era degeaba atletic… reprezentase Institutul la patrulă… asta era o disciplină pentru nebuni la cap, alergai nu știu cât, mai trăgeai, mai dădeai cu bombardeaua, mai alergai… Și uite-așa am dus-o perioada de instrucție… Lăsa pe unul la câteva sute de metri distanță… Cum te cheamă, bărbate? Permiteți să raportez… Ia raportează… Elev Bucă. Bine, mă, Bucă. Ridici mâna… am înțeles. Companie, bază elev Bucă. Bucă, de la sute de metri:  Bază. Companie, în coloană adunarea… Tot încet vorbea… Vă dau avans 100 de metri, dacă ajung înaintea voastră repetăm… Bineînțeles că ajungea înaintea noastră… Ce să mai vorbim… eram storși ca lămâile… Elev sergent major Bota Bruno Aurelian… zis Bobby.

Dormea cu noi în companie Bobby. După masa de prânz ne întindeam cu toții… până la 4 aveam timp liber la dispoziția elevului… stăteam întinși să uităm de febra musculară, de bătături… Omu’ dormea fără griji… noi, mucles, unu’ nu spunea nimic… să nu-l trezim, să mai tragem de timp. Nu știam cu cine stăteam de vorbă… Câte după-amieze au fost, fără ceas, fără nimic, la 4 fără 5 era în picioare, din 3 mișcări patul făcut, ținuta îndreptată, la fix eram cu toții pe platou și până seara noi făceam pe cangurii prin bălării și el se distra… Două întâmplări cu Bobby…

La vreo două săptămâni de la încorporare vine Neptun-ul din voiaj cu seria a-III-a de studenți. Voiaj cu eveniment, încercase un elev să fugă la Anvers, dar când a sărit pe cheu, a călcat greșit, și-a rupt piciorul și fuga nu i-a ieșit. Unul, din Sibiu… Poșa Marian îl chema. Când nava a ajuns în țară, autobuzele cu elevi în loc să ajungă la gară, cum era cutuma, au ajuns în Institut… plini de buf… al lor și al echipajului, că elevii, nefiind controlați, de regulă, mai scoteau și de-ale echipajului… Parcă văd și acum… autobuzele au tras pe platoul din fața batalioanelor, se cobora numai pe ușa din față, doar cu ce aveau declarat pe carnetul de vamă… restul… pentru confiscare… eh, și cine avea destul sânge să umble pe la geamurile din spatele autobuzelor, să ia ce poate și să azvârle în compania noastră care era la parter? Bobby, normal… Platoul plin de răngălăi, cu tovarăși aprigi de la contrainformații, securitate, de la partid… Seara, când și-au recuperat buf-ul, băieții veniți din voiaj ne-au mulțumit nouă, dar meritul a fost al lui Bobby care seara umbla pe acoperișuri…

Pe la sfârșitul lui septembrie am plecat la munci agricole, la struguri… am stat o luna acolo… în toată viața mea m-am îmbătat de patru ori. Acolo a fost a doua oară. Cu vin de la Rasova. Nu știu cât am băut, cert e că la prânz am infestat cantina cu un amestec incert de struguri cu vin și cine știe ce alte chestiuni… iar când șeful practicii a avut îndrăzneala să întrebe, timid, cine a vomat acolo, a erupt tigrul din mine… Auzi, dacă tac-tu e rangu-ntâi, te crezi șmecher?… Tatăl tovarășului șef fusese șeful facultății navigație… aflasem și eu și ce m-am gândit, să-l iau pe fiu la mișto… și dacă l-am luat la mișto, l-am și înjurat, să fiu sigur că înțelege… Vă dați seama că, pe bună dreptate, omu’ a înnebunit… a plecat glonț să-mi facă actele să mă dea afară… Cine m-a scos? Bobby…

Timpul a trecut… În douăj’ de ani ne-am văzut de 3 – 4 ori… Îi știam nevasta… știam că a divorțat, că a trecut în rezervă de la poliția de frontieră, că a avut un accident. Am mai întrebat de el, fără succes… Acum vreo săptămână, sună telefonul… alo, da. Domnu’ Mironescu? da… Bobby la telefon. Care Bobby? Fostul tău gradat, care, Bobby… Cred că a vrut să adauge și tâmpitule, dar s-a reținut…

Bobby a avut un accident, da… a rămas fără nevastă, a doua. A rămas și cu un picior mai scurt. Când, măi?… în februarie… și eram în spital când te vedeam la televizor ce mare traficant ai ajuns, dă-te dracului… În ianuarie se operează, la Mangalia.

Eu nu știu cine și-ar asuma astăzi a zecea parte din ceea ce omul ăsta, și ca el eram mai toți, și-a asumat din spirit de sportiv, așa… ca un gentleman. Azi, să ajuți un coleg? Vai de mine… Să ajuți pe cineva care nu îți e coleg doar pentru că nu e corect ce pățește? Lăsați…

Acum, se învață foarte devreme chiar, ce bine reușești în viață dacă nu faci nimic, dacă nu ieși din rând. Dacă ești numai pentru tine… Astăzi am ridicat pupîncurismul și turnătoria și fuga de răspundere la niște culmi de nebănuit… Nimeni nu își asumă nimic. Nu ne mai asumăm să zicem da, dar, în special, nu ne mai asumăm să spunem nu…

Echipă, proiect comun, solidaritate? Îmi vine să râd… am ajuns niște caraghioși amari. Și mi-am propus să păstrez acest blog într-o matcă decentă, ca să zic așa… că vă spuneam eu exact ce am ajuns…

Îmi spunea cineva deunăzi, domnule, la minister ne-ați molipsit cu dorința dvs de a face ce trebuie, cu curajul de a spune ce trebuie făcut… Da, nemaipomenit, mare brânză am făcut… de fapt, am făcut. Simt că fiind așa n-am dezamăgit bărbații… câți or mai fi. Chiar cu prețul ăsta. Și nici n-am de gând să mă schimb. Eu nu mă dau lovit. Eu îmi asum. Și îmi asum și să mă uit prin domnii ăștia de fac exerciții de anti corupție cu mine.”

 

Armata e cu noi, la fel ca-n douăş’doi !

Armata e cu noi !, pregătită să deschidă focul împotriva sloiurilor de gheaţă imediat ce acestea vor manifesta orice intenţie de a atenta la suveranitatea şi integritatea malului drept al Dunării

Bacterii, aceşti bravi lupuleţi de mare !

Dincolo de temperaturile extreme de scăzute şi de vântul tăios, marea oferă de două zile încoace imagini extreme de spectaculoase. “Ligheanul” nostru cel de toate zilele a dat în clocot şi îşi dezvăluie răutatea sutelor de amatori de senzaţii tari care înfruntă gerul, înarmaţi cu camere mai mult sau mai puţin performante sau chiar cu telefoane mobile, pentru a prinde câte un val de 5-6 metri ce se sparge furios de stabilopozi într-o explozie de milioane de stropi fini de apă, pervers amestecate cu mici particule de gheaţă.

Trecând de partea lirică a problemei vă voi expune o parte din dialogul purtat în staţia lu’ 44 , pe un ton suficient de ridicat încât să poată fi auzit de un grup de patru domniţe îngheţate, de doi juni ofiţeraşi de la marina călăreaţă :

“Ce furtună, băi tată !”

“Da, bă ! Naşpa rău. La larg am prins şi valuri de 9-10 metri. Pân-am intrat în port a fost de vise rele.”

“Şi la acostare a fost aiurea. Ne-am descurcat că n-a fost prima oară. Dar a fost greu…”

Pentru ca deşi nu le vorbesc “limba” înţeleg totuşi mare parte din ceea ce vorbesc, voi oferi publicului larg o traducere a dialogului purtat de cei doi : după ce-au ras “una mică” la baracă, cu capul în cheson, bravii lupuleţi de mare au încins o partidă de table în careu, la caldură şi, ca de obicei, şi-au luat o bătaie cruntă de la vreun maistru militar greu încercat de valurile vieţii în ani şi ani de ruginit la dană. Şi, deşi n-a fost prima oară, tot a fost greu. Jokerul (maistru militar -n.n) aruncase-n ei cu valuri uriaşe de 6-6. Devastator de-a dreptul !

De prisos să amintesc că marea flota militară iese în larg doar de ziua marinei sau doar atunci când, pe banii contribuabililor, se duc să caşte gura prin Mediterana la “fraţii” noştri din Nato, ieşiri care se fac întotdeauna cu fanfare şi în prezenţa preşedintelui sau măcar a ministrului apărării. Cum tot de prisos este să pomenesc că ieri, la orele 15.00, unui portcontainer mititel aflat la ancoră (“Elisabeth”) a început să-i grapeze ancora şi intrat în blackout a “plecat” în derivă, ameninţător, spre Eforie. Mă voi limita să precizez numărul navelor de intervenţie care au răspuns solicitarii de a ieşi din port pentru a acorda asistenţă nefericiţilor : ZERO ! Şi voi dezvălui şi epilogul croazierei celor de pe “Elisabeth” plecaţi, împotriva voinţei lor, să se cazeze la Eforie : la 16.20, au reuşit să-şi pornească motorul şi să se pună “la adăpost”.

Voi reveni cu fotografii superbe.