Prima pagină > De toate pentru toti > Lunea nici iarba nu creşte !

Lunea nici iarba nu creşte !

● Mai ţineţi minte joculeţele acelea uşor penibile din paginile unor reviste de omorât timpul în care eram invitaţi să ne testăm acuitatea vizuală descoperind 5, 10 sau 20 de diferenţe între două desene superficial identice ? Ei bine, vă provoc şi eu la o astfel de încercare, cu precizarea că în imaginea din stânga este prezentat cargoul „TK Bremen” la data de 6 decembrie 2011 iar în cea din dreapta, aceeaşi navă în iunie, a.c. Descoperiţi deci, diferenţele…

● Şi vom continua în această în această linie a jocului şi divertismentului, invitându-vă de această dată să descoperiţi ce anume este important şi deosebit în imaginea din dreapta acestui textuleţ. Ne declarăm imuni la manifestări gen: oftaturi, zâmbete, suspine, căderi de ordin melancolic sau altele asemenea dar ne arătăm disponibilitatea de a vă prelua poveştile pe care rezolvarea corectă a „problemei” le-ar putea scoate din sertăraşul cu amintiri al fiecăruia.
● Aş putea încheia apoteotic cu vreo integramă ( maximul pe care, din păcate, îl mai oferă noţiunea de joc logic şi de cultură generală în zilele noastre, rebusurile fiind deja istorie datorită complexităţii lor) dar nici forma asta de hârtie 2.0 nu suportă chiar orice aşa că vă invităm la un sondaj. Iată şi întrebarea :
Când credeţi că Autoritatea Navală Română va deveni o instituţie transparentă care să ofere date şi un punct de vedere oficial despre evenimentele petrecute în curtea „patronată” , gen să zicem, aşaaaa…, la întâmplare incidentul de la Gura Portiţei în care a fost implicat sportivul din lotul olimpic de canotaj ?

  1. Nemo
    25 iunie 2012 la 15:51

    Buna intrebarea. La turci e mai usor sa afli ce se intampla pe mare :

    http://www.seanews.com.tr/article/ACCIDENTS/

  2. Nemo
    25 iunie 2012 la 15:55

    Am mai gasit ceva. E clar, turcii ne-au luat-o inainte…
    http://www.turkishmaritime.com.tr/news.php?cid=12

  3. Nemo
    25 iunie 2012 la 15:59

    Si in final despre flota lor ( mare si cu nave turkish flag ! )
    http://www.turkgemileri.com/
    Astept comentariile.

  4. 25 iunie 2012 la 17:29

    Nu am ce comentarii să fac fără să-mi crească peste limite tensiunea şi, pe canicula asta, nu e tocmai indicat. Plecând de la şcolile de marină, unde prin fanta indicată bagi bancnotele şi pe o alta primeşti diploma şi continuând cu instituţiile statului în care puzderie „specialişti” numiţi politic se alatură grupului de naşi şi naşe, fini şi fine, gineri şi nurori, cumnaţi şi alte acareturi, fut câte o hârtie dintr-un birou într-altul, nimic, dar absolut nimic nu ne îndreptăţeşte să aspirăm în viitorul apropiat către o situaţie similară Turciei, oricât de blamate şi ironizate sunt uneori navele şi echipajele lor. Na, că tot m-am enervat !

  5. 25 iunie 2012 la 17:39

    Nemo : La problema 2 nu ai nimic de zis ?

  6. Nostromu Gica
    25 iunie 2012 la 18:23

    La problema 2, chiar in calitate de nebrevetat cu acte in regula, raspund eu : e vorba de traversarea ecuatorului. Povesti de la eveniment nu am ca a fost tare de mult si mai retin doar ca eram mai multi (vreo 8 parca) nebotezati in sensul asta si parca s-a lasat cu un gratar la pupa, pe un 4.800

  7. Nemo
    25 iunie 2012 la 19:24

    Da, asa este, traversarea ecuatorului de la nord la sud. Inca nu am ajuns in emisfera sudica pana acum in schimb am avut parte de botezul Atlanticului in 1986 pe nava frigorifica POLAR IV. Eram in voiaj de practica impreuna cu colegii de la Institutul de Marina ( pescuit oceanic ) si ne indreptam spre Mauritania via Las Palmas. Cativa marinari m-au anuntat ca ma cheama comandantul iar eu ma intrebam de ce numai pe mine. N-am apucat sa merg prea mult ca aceiasi indivizi m-au udat din cap pana in picioare. Nu m-am suparat, am inteles ca nu pleaca nimeni pe mare nebotezat, in final am baut toti o sticla de tuica de prune ( din comertul socialist ).

  8. Nemo
    25 iunie 2012 la 20:22

    Si revenind la TK Bremen am gasit o poza frumoasa pe shipspotting :
    http://www.shipspotting.com/gallery/photo.php?lid=1534128
    Putini stiu ca exista cateva nave foste romanesti care la un moment dat aveau nume asemanator : TK Liverpool ( Gura Ariesului ), TK Stockholm ( Gura Humorului ), TK Rotterdam ( Gaiesti ), TK Santos ( Beclean ) si ultima, cu o istorie aparte TK New York ( Birca ). Constructia vrachierului Birca a inceput la Mangalia in 1987 insa nava a ruginit in Agigea pana in 2004 cand a fost luata la remorca si dusa in Turcia la Tuzla. Aici, in 2005 a renascut si acum naviga cu numele Kiran Asya !

  9. 25 iunie 2012 la 21:05

    Ei uite, cam despre asta vorbesc şi sincer cu dorinţa asta am plecat la drum când am lansat blogul la „apă”. Am avut în intenţie crearea unei comunităţi pe principiul „spun eu ceva, mai vine cineva cu ceva în plus, mai adaugă altcineva o informaţie” şi zilnic mai băgăm şi noi câte ceva la cap că genul ăsta de „excese” nu au făcut rău nimănui. Eu tot mai trag speranţe că se va ajunge şi acolo, într-o bună zi. Mulţumesc.

  10. Alexandru S
    29 iunie 2012 la 21:56

    Poll-ul e ceva gen Dan Diaconescu si 1333: „Credeti ca mega-ciocoiul Xulescu nu stiu ce va face?”, 28% cand va zbura porcu’, 79.3% Nu”.

  11. 3 iulie 2012 la 17:09

    Asta s-a şi dorit a fi…

  1. No trackbacks yet.

Lasă un comentariu

Laurentiu Mironescu

The two most important days in your life are the day you are born and the day you find out why ...

Shipwreck Log

Probabil, cel mai bun blog "maritime&offshore". Pentru că e singurul...