A mai trecut o săptămână. A 10-a. Jos săptămâna a 10-a !
● 1 milion de euro. Atât susţine Oprescu că va costa gazonul care se pune pe Naţional Arena pentru finala, parcă, Euro-League (că nu-s, sau mai exact nu mai îs mare fan). Mi s-a acrit să tot aud de bani cheltuiţi aiurea cu gazonul ăsta aşa că, făcând un calcul simplu, am realizat că la 50×100 metri, deci 5000 de metri pătraţi, dacă se ajunge la un milion de euro, atunci metrul pătrat costă 200 de euro. Având experienţa verii trecute când am pus gresie şi faianţă într-o bucătărie şi două băi din aplecatoarea proprie, le-aş da un sfat oficialilor FRF : puneţi, mai tată, gresie, că nu ajungeţi (cu manopera, adezivi şi chit de rosturi) la mai mult de 20 de euro pe metru pătrat. Sau, dacă sunteţi fonfleişti şi vreţi să vă daţi mari, puteţi să puneţi marmură că tot n-ajungeţi nici măcar la jumătate din suma pe care hoţii ăştia de olandezi o cer pe o bucată de islaz.
● În mod cât se poate de evident săptămâna trecută a fost cea a împuşcăturilor din, acum celebrul, coafor bucureştean. Ce n-am reuşit eu să înţeleg din toată tărăşenia este de ce un şofer de pe o ambulanţă MAI este dotat cu armă de serviciu. După îndelungi stoarceri de creieri nu am găsit decât două variante cât de cât plauzibile : 1. Avea nevoie de pistol pentru a împuşca răniţii şi suferinzii din cazurile la care era solicitat, ca să nu se mai chinuie, şi 2. viaţa îi era pusă în pericol fiind în dese rânduri ameninţat de către pacienţii pe care-i ducea la spital cu un guturai şi îi scotea de-acolo cu hepatită, TBC sau ce s-a mai găsit la superofertă prin spital, la raionul de infecţii intraspitaliceşti
● Politiştii de la circulaţie au oprit sâmbătă, pentru un control de rutină, un microbuz care circula pe ruta Iaşi-Mădîrjac-Popeşti. Cerând pasagerilor să coboare, agenţii au numărat 45 de persoane (dacă e să-l parafrazăm pe Jerome K. Jerome putem adăuga „fără a mai socoti şi sarsanalele”) care călătoreau în condiţii decente pe cele 16 locuri ale microbuzului, contra unui bilet în valoare de 10 lei pentru o distanţă de aproximativ 30 de kilometri. Contactaţi pentru a oferi explicaţii pentru această tentativă de înscriere în Cartea Recordurilor, patronii firmei de transport s-au arătat miraţi din cale-afară de cele întâmplate. Iar asta înseamnă: a) era prima dată când se întâmpla acest lucru, b) şoferul tăia un număr mai mic de bilete şi bieţii patroni cred că în microbuzele lor abia de urcă picior de călător sau c) şoferul face ceea ce trebuie dar patronii „pun la punct” lucrurile în contabilitatea firmei. Acu’ , dacă mă întrebaţi pe mine, înclin să optez pentru un melanj între 20% b) si 80% c) dar asta doar fiindcă sunt răutăcios din cale-afară şi vreau să moară şi capra unicului transportator onest din România
● După ce şi-au manifestat, ce-i drept nu tocmai din cale-afară de sonor, indignarea fără limite sau,după caz, dispreţul, criticând cât le-a fost Antena de mare măsura reducerii salariilor din sectorul bugetar, cei din opoziţie par acum să fi înţeles, în ceasul al 15-lea, justeţea (sau, mă rog, necesitatea) unei astfel de măsuri. Eu altfel nu am reuşit să „traduc” mesajul lui Victor Ponta, copilotul PSD-ului, cum că : „Dacă salariile vor creşte în aprilie, în 2013 va trebui să le tăiem din nou.” Am pus pariu pe 100 de lei, cu o cunoştinţă cu un IQ cam cât al unei tigăi Dry Cooker, că dacă opoziţia în actuala ei formulă va ajunge după alegeri la guvernare (lucru perfect posibil) nici una dintre măsurile antisociale luate de actuala putere nu va fi retrasă. Declaraţia lui Victor Ponta mă face astfel să mă simt deja mai bogat cu 99 de lei şi 90 de bani. De ce nu mă simt, totuşi, mai bogat ? Să fie din cauză că, în sinea mea, mi-aş fi dorit să pierd pariul ?
● Mitică de la Ligă plânge într-un interviu că are atâtea credite că „nici cearceafurile din casă” nu-i mai aparţin. Aşa se face că suporterii diferitelor grupări de ultraşi care-i cer zilele astea demisia ar trebui să-şi reconsidere poziţia şi să-l lase să încaseze în continuare salariul de 15.000 de euro lunar, măcar din considerente umanitar-creştine. Cum poţi să iei pâinea de la gura unui bătrânel bonom, plin de intenţii bune ca peştele de pene, când primul tău gând, de om sensibil dedicat trup şi suflet fotbalului ar trebui să se materializeze în douăj’ de metri de finet să aibă bietul fost miliţian măcar de-un cerceaf plic şi două feţe, aşa mai mărişoare, de pernă pe care să-şi pună seara capul plin de blaturi şi mânării.