Prima pagină > TeleJurnal de Bord > Explozie la bordul „MSC Flaminia”

Explozie la bordul „MSC Flaminia”

Pe data de 15 iulie la bordul portcontainerului „MSC Flaminia” (299 metri lungime şi 85823 tdw) aflat în marş în Atlanticul de Nord cu destinaţia Charleston (Carolina de Sud) s-a produs o explozie într-una din magaziile de marfă. Deflagraţia a fost urmată de un incendiu a cărui amploare a determinat echipajul să solicite asistenţă Gărzii de Coastă Falmouth şi navelor aflate în zonă. Ulterior, 24 din cei 25 de membri ai echipajului au abandonat nava în bărci şi plute de salvare. Din păcate poziţia navei, la peste 1000 de mile de cel mai apropiat punct al uscatului, a făcut imposibilă intervenţia elicopterelor specializate în salvare. Totuşi, comandantul tancului VLCC „DS Crown”, aflat la şase ore de marş de portcontainer la momentul solicitării de asistenţă, a luat decizia de a schimba de drum şi a se îndrepta către poziţia comunicată de „MSC Flaminia”. Astfel, cei 24 de navigatori (dintre care 4 răniţi în urma producerii exploziei) au fost recuperaţi din bărcile şi plutele de salvare şi au fost transferaţi ulterior pe nava „MSC Stella” aflată în marş cu destinaţia Azore. Echipajul de pe „DS Crown” a declarat autorităţilor că pe toată perioada de timp în care s-a aflat în apropierea portcontainerului, acesta a continuat să ardă. Cel de-al 25-lea membru al echipajului este dat dispărut. Nu au fost date publicităţii date referitoare la existenţa la bord a unor mărfuri clasificate IMDG.

  1. agnes
    19 august 2012 la 12:46

    ce, aici nu putem scrie ?!?
    vai, Bogdan, ce blog mişto ai !
    superb, nemaivăzut, fabulos !

  2. agnes
    25 august 2012 la 19:37

    greu o mărs …

  3. Dan Radu Theodor
    29 august 2012 la 9:29

    Soooory, aşe-i la case nelocuite…

  1. No trackbacks yet.

Lasă un comentariu

Laurentiu Mironescu

The two most important days in your life are the day you are born and the day you find out why ...

Shipwreck Log

Probabil, cel mai bun blog "maritime&offshore". Pentru că e singurul...