Am evitat să folosesc termenul de “grevă” atunci când m-am referit la acest conflict pentru simplul motiv că oricât şi-ar dori acum unii sau alţii să-şi revendice “succesul”, din start mişcările de protest au semănat mai degrabă cu “Revolta de pe Bounty” decât cu greva de la Atelierele CFR Griviţa din ’33. Autococoţat în fotoliul de lider al protestatarilor, Petre Costel, preşedintele federaţiei de pe platforma port care va rămâne în istorie doar ca omul care a înstrăinat pe o sumă caraghioasă Clubul Portul, a deturnat din start şi cu bună ştiinţă esenţa revoltei. Mai bine de o lună de zile a indus presei şi opiniei publice ideea că la baza acesteia stă taxa de intrare în port, taxă de care, pe angajaţii APC-ului îi durea fix în pix. Acest lucru a fost de natura să demonetizeze seriozitatea protestelor. Participarea lui a creat confuzie şi, din acest punct de vedere sunt tentat să-i dau dreptate unui comentator al cotidianului “Cuget Liber” : „Petre Costel, liderul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare de ani buni are şi el vreo câteva teme cu care iese în presă. Dintre ele de departe favorita lui este „munca la negru”. Petre Costel când simte că a trecut ceva vreme şi nu a mai ieşit la înaintare se trezeşte şi pune placa cu munca la negru. Nu că ea nu ar exista dar nici el nu vrea să dispară de tot pentru că nu ar mai avea motiv să fie lider de sindicat. În urmă cu câţiva ani Petre Costel, l-a ajutat pe Andrei Popa, director la Chimpex să întemeieze un sindicat galben. Timpul a trecut şi chiar dacă Petre nu ar fi trebuit să fie mândru că a destabilizat mişcarea sindicală din Chimpex lucrurile au mers înainte.După câţiva ani , printr-un joc al hazardului care a surprins pe toată lumea Andrei Popa a ajuns director general la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa. Doi oameni s-au bucurat atunci pentru el, mamă-sa şi Petre Costel. Cel de-al doilea clar „dezinteresat”. Şi-a frecat liderul FNSP mâinile cât a putut, gândindu-se ce insiprat a fost şi a avut grijă să bată toba prin tot portul că el e prieten la cataramă cu Popa după care a urmat vizita la „domnie”.Aici însă lucurile au decurs altfel decât se aştepta Petre. Cel pe care îl ajutase cândva, nici nu a vrut să audă de el, ba mai mult a transmis celor de la pază că liderul FNSP nu are ce căuta în clădirea APC-ului. Ce a urmat…”
Iar pentru a demonstra lumii cât de puternică este organizaţia pe care o conduce, Petre Costel a înmulţit masiv numărul protestatarilor prin aducerea pe platoul din faţa Gării Maritime a vicelui Mircea Burlacu, un oportunist negru de furie că a pierdut „Skoda” cu număr şi card de alimentare de APC cu care-şi ducea familia la piaţă şi prin supermarketuri. Prestaţia acestuia din urmă la emisiunea Danei Grecu de la Antena 3 a fost jalnică şi penibilă, ca a unei rude sărace de la ţară căreia-i deschizi uşa doar din politeţe, dar despre care ştii că nu prea are ce lucruri interesante să îţi spună.
O figura ştearsă, de morcovist cu sacii în căruţă, a facut şi preşedintele sindicatului APC, Stoian, alături şi de alţi membri „salarizaţi” ai acestui sindicat. De aceea îmi permit sfatul ca după terminarea conflictului, salariaţii companiei să înceapă prin a-şi face curat şi în curtea proprie. Ultimele două luni le-au demonstrat cu prisosinţă cine sunt cei care au dus greul şi, în consecinţă, au dreptul şi trebuie să conducă sindicatul. Felicitări din acest punct de vedere d-lui Marian Ştefan, absolut strălucitor în intervenţia sa la radio „Neptun”. Acela era discursul care trebuia să fie adus la cunoştinţă ministerului şi nu bâiguielile sfertodocte ale tandemului Petre Costel-Burlacu.
Revolta salariaţilor APC a creat un precedent. Pentru o bună bucată de timp de aici înainte, cei ce vor fi numiţi la conducerea acestei companii vor avea în minte imaginea lui Popa „atacat” cu ouă la intrarea în sediu. Şi tot pentru o bună perioadă de timp, încercările celor veniţi la conducere de a înstrăina de-a moaca felii generoase de servicii sau de a arunca cu bani în stanga şi în dreapta către „abonaţi”, vor fi mai palide şi mai putin făţişe. Cine-şi închipuie însă că vor dispărea, se înşeală amarnic.