Arhiva
Tipic italian
Michel Fabrizio Valentino Rossi
Max Biaggi Capt. Francesco Schettino
Primit pe e-mail
Staţia de metro L’ENFANT PLAZA din Washington DC, într-o zi friguroasă, pe 12 ianuarie.
Un om cu o vioară a cântat şase piese de Bach timp de 45 de minute. În timpul acesta aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea staţie, majoritatea în drum spre serviciu. După vreo trei minute un om între două vârste l-a observat şi s-a oprit să-l asculte pentru câteva secunde, apoi a grăbit pasul, mânat probabil de programul său strict.
După 4 minute :
Violonistul a primit primul său dolar ; o femeie i l-a aruncat în pălărie fără să se oprească.
După 6 minute:
Un tânăr se reazemă de perete ca să-l asculte, după care se uită la ceas şi pleacă în trap uşor spre peron.
După 10 minute:
Un copil de 3 ani se opreşte în faţa muzicianului dar maică-sa îl trage grăbită de hăinuţă. Copilul se mai opreşte odată să-l privească pe violonist dar maică-sa îl împinge nervoasă înainte, aşa că cei doi se mişcă, el întorcând capul din când în cînd.
După 45 minute:
Muzicantul a cântat în continuare. Numai şase oameni s-au oprit să-l asculte pentru câteva momente. Circa douăzeci dintre au aruncat nişte bani.
După o oră:
Omul a colectat în total 32 de dolari. El a terminat de cântat şi s-a lăsat tăcerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat…
Morala :
Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat câteva din cele mai dificile piese scrise vreodată, pe o vioară estimată la 3,5 milioane dolari. Cu câteva zile înainte, umpluse o sală de concerte din Boston . Valoarea medie a biletelor fusese de 100 de dolari
Povestea este adevărată. Concertul din staţia de metrou, a fost organizat de către Washington Post ca un experiment social asupra percepţiei, gustului şi priorităţilor oamenilor.
Problemele care s-au pus:
● Într-un loc public, la o oră nepotrivită, suntem în stare să percepem frumuseţea ?
● Ne oprim s-o admirăm?
● Putem, oare, să recunoaştem talentul într-un context neaşteptat?
O concluzie posibilă în urma acestui experiment, ar fi aceasta: dacă nu avem câteva momente să-l ascultăm pe unul dintre cei mai buni solişti ai lumii, cântând cea mai bună muzică scrisă vreodată, pe unul din cele mai bune instrumente făcute vreodată, oare de cât de multe alte lucruri minunate ne lipsim în existenţa noastră?
O nouă croazieră terminată prost. Acelaşi decor, alţi actori.
După ce Costa Cruises îşi manifesta îngrijorarea asupra faptului că reputaţia, dar mai ales cifra de afaceri a companiei, ar putea fi serios afectată de scandalul media (denumit într-un comunicat oficial “masacru”) declanşat după ce iubăreţul de făpturi moldave şi, după alte surse, chiar « prăfuitul » cpt. Schettino a dat Costa Concordia cu dinţi-n bordură, există acum chiar temerea că, compania nu va supravieţui linşajului.
Rezervările au scăzut cu 35% şi este mai mult ca sigur ca vor scădea în continuare, puţini fiind cei dispuşi să rişte o rezervare la o companie pe care mulţi o văd deja în faliment. Vor urma deasemenea o serie de procese costisitoare, atât în Italia cât şi în Statele Unite, vizând despăgubirile ce trebuiesc acordate familiilor persoanelor decedate. Despăgubirile vor fi însă acoperite de societatea de asigurare şi se cifrează la un maxim, stabilit de Convenţia de la Atena, de 525.000 de dolari pe caz x 32 de victime (Legea High Seas care limitează despăgubirile la maximul pe care persoana l-ar fi putut câştiga tot restul vieţii nu se aplică în Statele Unite) , astfel că nu acesta este pumnul în ficaţi care-ar putea face să îngenuncheze financiar compania mamă a Costa Cruises, Carnival Corp., ci şpiţul primit fix în boaşe la capitolul imagine, într-un an 2012 în care lumea va comemora in luna aprilie centenarul dezastrului de pe Titanic.
Dacă împătimiţii de croaziere pe mare nu se vor lăsa impresionaţi de tragedia Costa Concordia, nu acelaşi lucru se poate spune despre cei care aveau în plan o primă astfel de experienţă si care, cu certitudine, se vor gândi de două ori înainte de a face click pe « booking » deşi, au existat încă de la începutul anului campanii aproape agresive de publicitate destinate în special unei pieţe considerate insuficient deflorată, cea europeană. Pentru că, dacă în Statele Unite procentul celor ce aleg să-şi petreacă vacanţa la bordul unei nave de croazieră stagneaza de ceva vreme între 16 şi 20 de procente, Europa poate fi o vacă de muls în condiţiile în care doar 5% dintre britanici şi 1% dintre francezi (plus alte 20 de ţări aflate sub acest prag) se lasă legănaţi de valuri ca alternativă la un concediu « pământean ». Sumele cheltuite pentru reclamă pot fi acum lejer considerate pierderi, în contextul stâlcirii unei nave de lux chiar sub tocul « cizmei » Europei şi sub nasul adulmecător de leşuri a unei prese bolnave de limbarniţă cum este cea italiană.
Dar dacă eşuarea Costa Concordia nu a fost cutremurul care să scufunde Costa Cruise, oficialii acesteia dând asigurări că se simt bine financiar în ciuda găurii estimate de ei la 570 de milioane de dolari, a venit şi tsunamiul aferent, concretizat într-un alt eveniment neplăcut petrecut la bordul uneia din cele 17 (pardon, 16 !) nave ale companiei.
Astfel, luni 27 februarie, în sala maşini a navei Costa Allegra (188 metri lungime, 6966 dwt. şi o capacitate de 1000 de pasageri, în 410 cabine), cea mai veche nava a companiei Costa Cruise, a izbucnit un incendiu care a afectat iniţial zona diesel-generatoarelor şi a făcut ca nava să devina neguvernabilă. Incidentul s-a petrecut în Oceanul Indian, între porturi de escală din Madagascar (Diego Suarez) şi Insulele Seychelles şi a determinat comandantul navei să emită semnal de distress şi sa solicite intervenţia a două remorchere din portul Mahe.
Deşi incendiul a putut fi localizat la nivelul sălii maşini şi mai apoi stins cu mijloacele bordului după doar câteva ore , maşina de propulsie a fost iremediabil avariată iar cei 627 de pasageri nu s-au declarat tocmai mulţumiti de reality show-ul oferit de organizatorii croazierei.
Construită în 1969, Costa Allegra a renăscut practic în 2006, an în care a fost modernizată şi a primit dotări de ultimă oră. La momentul producerii evenimentului, de confortul celor peste 600 de pasageri se ocupau nu mai puţin de 413 membri de echipaj dar asta nu va împiedica un nou val de palme date peste ceafa turismului de croazieră la nivel mediatic. Britanicii au sărit primii la gâtul oficialilor italieni, printre cei 636 de pasageri aflându-se şi 31 de supuşi ai Majestăţii Sale, rămaşi în voia valurilor, fără lumină, fără aer condiţionat şi cu facilităţile pentru pregătirea mesei nefuncţionale, într-o zonă în care pirateria ocupă un loc de frunte în nomenclatorul meseriilor.
Iată presa internaţionala urlând la Costa Cruises : http://www.newsy.com/embed-video/11558/
Later edit : Costa Allegra a fost remorcată şi se îndreaptă cu 6 noduri spre Mahe, unde va ajunge cel mai probabil joi.
This Is The Most Expensive Rock In World History
Că tot veni vorba de Costa Concordia, ca o mostră de umor negru şi care denotă că nu doar românii pot face haz de necaz, vă prezentăm, aşa cum a fost denumită ea de „The Mail”, cea mai scumpă „piatră” din istoria lumii. „Estimată” la aproximativ un miliard de dolari aceasta depăşeşte cu mult valoarea diamantului „Hope” şi pe cea a bijuteriilor coroanei adunate la un loc.
Costa Concordia – update 23 februarie
Opt alte corpuri au fost descoperite de către echipele angrenate în cercetare şi recuperare, în partea scufundată a punţii numărul 4 a navei de croazieră. Înainte ca operaţiunile să fie sistate datorită înrăutăţirii condiţiilor hidro-meteo, patru dintre corpuri au putut fi scoase din compartimentul inundat.
În ceea ce priveşte prevenirea şi limitarea unei eventuale poluări, firma implicată a raportat încheierea primei faze a operaţiunilor. Astfel s-a reuşit extragerea combustibilului din toate cele şase tancuri dispuse în partea dinspre prova navei, însumând 1600 de tone din cele 2380 de tone existente la bord. O a doua fază va avea în vedere pomparea combustibilului din cele nouă tancuri dispuse spre pupa navei şi care sunt estimate a conţine aproximativ 17% din cantitatea totală. Accesul şi ducerea la bun sfârşit a celei de-a doua faze se anunţă a fi însă mult mai dificilă astfel că se estimeaza că ea se va încheia în aproximativ trei săptămâni.
Autorităţile au evidenţiat şi o uşoară deplasare a corpului navei pe marginea stâncoasă, estimată la o medie de 2 centimetri pe oră, în principal datorită condiţiilor meteo. O eventuala creştere a „vitezei” navei ar putea conduce la o poziţionare nedorită sau la un grad crescut de instabilitate, ce pot avea drept consecinţă atât încetinirea operaţiunilor de recuperare a combustibilului cât şi a celor de cercetare a compartimentelor inundate.
Când unii dorm, alţii trag de fiare !
Tot ieri, în timp ce eu trăgeam mâţa de coadă, s-a reuşit ranfluarea şalupei “Terra 3” care a luat apă şi s-a scufundat miercurea trecută în dana 86 a portuluiConstanţa. Angajaţi ai S.C. Coremar S.A., proprietara şalupei, au reuşit, cu ajutorul scafandrilor, să coţeze “rusoaica” iar macaraua de mare tonaj “GSP Granit”, a Grupului de Servicii Petroliere, a scos-o din apă ca pe-un guvide ameţit de frigul iernii.
Dată fiind excelenta manevrabilitate şi robustetea deosebită a acestui tip de salupe (dotate cu celebrele motoare 3D6 care la origine erau motoare de tanc), nu ne îndoim de faptul că bătrâna doamnă va fi resuscitată şi va primi îngrijirea de care, datorită vârstei înainte are nevoie şi va mai apuca ani mulţi de zbenguială dintr-o dană în alta până când va fi scoasă la pensie, şi va fi tăiată cu cruzime şi sălbăticie de vreun sudor obsedat şi lipsit de sentimente.
Cărată la turci ca “steel scrap”, va fi topită şi trasă-n foi de tablă laminată, tablă care, dându-se de trei ori peste cap va ajunge capotă de Loganşi-aripă stânga de Duster sau cutii de conservă pentru fasole cu cârnaţi. Şi-am încălecat pe-o şa si v-am spus povestea-aşa !
Un pas mic pentru omenire, un pas uriaş pentru mine !
În calitate de cititor înfocat al acestui blog pe care cu talent (şi modestie) prestez, am putut observa cu îndreptăţită mânie proletară faptul că ieri nu am scris nimic. Motivul pentru care am făcut, sau ca să fiu mai exact, nu am făcut, acest lucru este unul banal : ieri am sărbătorit ! Şi deşi am încă întipărită în minte sintagma “Să sărbătorim prin muncă”, fiind o făcătură de tristă amintire, am trecut-o pe black listul ce îmi coordonează sau, după caz, îmi temperează motricitatea zilnică, aşa că io am sărbătorit prin lene. Nu mi-am pus bere-n cap că nu mă încadrez în gen ci doar am vegetat, la orizontală, ca guşterul la soare.
Ca să nu va mai fierb (ei, aş !) o să dezvălui şi motivul sărbătorii : ieri am “împlinit” 2000 de accesări şi tot ieri am găsit pentru prima oară adresa blogului şi una dintre postări menţionată pe un alt site (www.ubix.ro/). Un site care se descrie ca preluând tot ce-i mai bun (crème de la crème) din toate blogurile . Eeeei ?…Aşa că m-am umflat în pene ca un cocoş crescut special pentru răcitura de Paşte, şi mi-am dat o pauză.
Când am plecat la drum cu blogul am parcurs şi o listă cu “sfaturi pentru începători” printre perceptele însuşite fiind şi acela că nu e bine să dezarmezi dacă nu vei avea cine ştie ce succes în primele trei-patru luni. Cum bine puteţi constata din fotografiile ce însoţesc acest text sau dând click pe linkul site-ului, am deja un post selectat în secţiunea lor de “Politică internă”. N-am eu prea multe în comun cu politica dar chiar şi-aşa zic că-i de bine şi, nu numai că n-am de ce să dezarmez, dar pregătesc o înarmare masivă pe măsura elanului patriotic care mă mână-n luptă.
Rămân totuşi cu dezamăgirea numărului mic de comentarii dar şi cu imposibilitatea de a-mi explica faptul că, desi am solicitat acceptul a peste 40 de agenţii de crewing de a le posta datele de contact în pagina dedicată lor, nu am primit acceptul decât a 12 dintre ele, cărora le mulţumesc şi pe această cale. E logic şi n-o să fiu ipocrit şi s-ascund că pentru mine ar fi fost un lucru bun să îmi fi răspuns toate, după cum la fel de logic e şi faptul că agenţiilor în cauză nu le-ar fi dăunat cu absolut nimic, pentru că, aşa cum am mai spus, o bătaie în plus strică dar o reclamă a propriei afaceri, nu. Cu-atât mai mult cu cât e gratuită. Dar, optimist din fire, nu disper şi-aştept în colţul meu, cuminte, un gând bun din partea lor precum şi anunţurile de angajare, atunci când e cazul, dacă e cazul, pe adresele de e-mail dan.radu.theodor@hotmail.com sau danradu_theodor@yahoo.com. Hai s-auzim de bine !
Sighetul Marmaţiei, o afacere explozivă cu final aşteptat: fâsssssssss….
Stârnita dintr-o conjuctură pe cât de nefericită pe-atât de dubioasă, drama petrecută într-un banal club al unei localităţi de care, eu cel puţin, nu mai auzisem nimic de vreo cinci ani de zile, scoate la iveală o afacere „tip” a clasei politice actuale. Fără a simţi mirosul urât, înţepător al mercaptanului ce se adaugă gazului „de consum” tocmai pentru a-i evidenţia prezenţa, patru tinere au intrat în toaleta clubului iar una dintre ele şi-a aprins o ţigară. Explozia ce a urmat a băgat în spital 7 persoane, pe lângă cele patru din toaletă fiind afectate încă trei aflate în apropierea uşii acesteia.
Aflate la vârsta la care apariţia unui coş pe frunte constituie o dramă la fel de mare ca şi Casa Poporului, tinerele suferă acum intervenţii chirurgicale în cascadă, medicii decupând grefe de piele din alte zone ale corpului, încercând să „cârpească”, atât cât este omeneşte posibil, chipurile arse ale adolescentelor. Traumelor de ordin fizic li se adaugă astfel o maltratare psihică greu de cuantificat şi la fel de greu de vindecat, în ecuaţie rămânând o singură certitudine : aceşti oameni nu vor mai fi nicicând aceeaşi. Nu vor mai arăta ca înainte, nu se vor mai purta şi nu vor mai gândi ca înainte.
Despre cea de-a doua explozie îndrăznesc să discut ca despre un corolar al prostiei. O turmă de berbeci, şoareci de birouri, intră să cerceteze împrejurările în care s-a produs prima explozie fără ca măcar unul dintre ei să pună o întrebare de minim bun simţ ( că de profesionalism nici nu poate fi vorba !) : a fost tăiată alimentarea cu gaze a zonei ? Răspunsul dureros la întrebarea nerostită l-au simţit deplin pe propria piele : firma de distribuţie nu numai că nu sistase alimentarea cu gaz dar, chiar şi după producerea celei de-a doua explozii, au mai fost necesare nu mai puţin de patru ore pentru ca acest lucru să se întâmple.
Laura Codruţa Kovesi anunţa mai ieri că a început urmărirea penală în acest caz şi că, pentru acoperirea daunelor, s-a dispus sechestrul asigurator asupra firmei. Care firmă, a afirmat şi preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş nu deţine nici măcar utilajele necesare pentru a săpa un şanţ, acestea fiind în caz de nevoie, închiriate de la alte societăţi. Şi care firmă, este administrată de Costin Berevoianu, consilierul primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu. Luată la bani mărunţi, afacerea cu gaz din Sighetu Marmaţiei, care a făcut recent 21 de victime, se dovedeşte a fi în fapt o afacere specifică a actualei clase politice astfel că se va dori cu certitudine muşamalizarea ei în acelaşi stil în care a fost demarată. Fost director general al Gaz Sud S.A., cu venituri anuale din această funcţie de peste 100.000 de euro şi apoi director al Administraţiei Apa Canal Bucuresti, Costin Berevoianu deţine o avere impresionantă : 7 case şi numeroase terenuri, limuzine de lux, bijuterii, tablouri, conturi bancare.
BERG SISTEM GAZ – S.A, firma care a concesionat de la E-ON Gaz sistemul de distribuţie al gazelor din Sighet, este deţinută de un offshore cipriot, Anumersus Co Limited, legal înregistrată şi funcţionând conform legilor din Cipru, având sediul social situat în imobilul de la numarul 16 de pe strada Krinon, PC 3110, Limassol, Republica Cipru înregistrată la Registrul Companiilor din Republica Cipru sub numărul HE 265981. Firma Anumersus Co Limited a preluat controlul BERG Gaz SA prin achiziţionarea a 99, 680% din capitalul social, de la Vasile Grigorescu (67,95%), Dan Radu Nicoară (5,725%) şi Ionuţ Veniamin Dojană (26%), cel din urmă fiind mai cunoscut ca avocat al Monicăi Columbeanu. Interesant este faptul că la exact aceeaşi adresă din Cipru cu offshorul care a preluat firma Berg Gaz SA, adică pe strada Krinon nr 16, PC 3110, au mai fost înregistrate alte firme, două dintre ele fiind Ocean Zone Energy Ltd şi Katopolis Holding Ltd despre care Dan Badea susţine în Curentul, că sunt firme prin care PSD îşi spală banii din campaniile electorale. „Astfel, prima dintre ele, Ocean Zone Energy Ltd, a preluat pe 25 februarie 2010, de la Partidul Social Democrat (PSD) o datorie (creanţă) de 1,8 milioane lei, pe care partidul o avea, din ultima campanie electorală, la societatea Tipart Group SRL. Datoria cesionată offshorului cipriot a fost deja înscrisă, trei luni mai încolo, pe 5 mai 2010, în Arhiva Electronică a Garanţiilor reale Mobiliare, deci a devenit publică, PSD-ul fiind păsuit, chipurile, până în 2015. De ce ar fi împrumutat cineva PSD cu peste 430.000 de euro, pe cinci ani? A fost cumva o operaţiune de acoperire, printr-un împrumut mascat, a banilor negri folosiţi în campania lui Geoană? Tot ce se poate, pentru că e greu de înţeles altfel cesiunea acelei „creanţe” a PSD. Plecând de aici, am putut descoperi faptul că cealaltă firmă din Cipru, Katopolis Holding Ltd, aflată la aceeaşi adresă cu Ocean Zone Energy Ltd şi Anumersus Co Ltd, a fost folosită de către cel care înfiinţase Tipart Group SRL, un anume Petrică Paraschiv, pentru a-şi transfera acţiunile deţinute aici, pe perioada în care primise o funcţie importantă în ANL. Concret, Petrică Paraschiv, acţionar majoritar la Tipart Group SRL şi paravan al PSD, a fost numit în aprilie 2009 director general adjunct (pe probleme de credit ipotecar) al Agenţiei Naţionale a Locuinţelor (ANL), din partea PSD. Înainte de a prelua funcţia, el a fost scos din Tipart Group unde deţinea 93% din acţiuni, alături de o anume Mihaela Drăgan (7%). Ei bine, cu acea ocazie, el şi-a cedat pachetul de acţiuni chiar către offshorul cipriot Katopolis Holding Ltd, cu sediul la aceeaşi adresă (str. Krinon nr.16, PC 3110, Limassol, Cipru) unde a fost înregistrat celălalt offshore (Ocean Zone Energy Ltd) care, un an mai încolo, avea să preia creanţa PSD de la Tipart. Pentru cei care se simt deja ameţiţi de această bulibăşeală, precizăm că ea este făcută în stilul clasic al PSD, pentru ştergerea urmelor.”
La conturarea dimensiunii exacte a afacerii ajută şi Cornel Ivanciuc în www.catavencii.ro dar mai ales bloggerul Pe Cer e Soare (http://peceresoare.wordpress.com/) care publică şi lista acţionarilor unei alte firme în care apare Costin Berevoianu, de faci ocluzie la maţele gândirii parcurgând-o !
Devine astfel perfect explicabil zelul cu care Eugenia Godju, primar al Sighetului Marmaţiei şi soţie a senatorului PSD Petru Godja, insista asupra necesităţii demolării imobilului în cauză transformat peste noapte din câmp infracţional în „pericol public”. Cât despre noi, vom mai afla o vreme câte o ştire anemică despre starea celor 17 pacienţi internaţi în spitalele de arşi şi-apoi vom presăra praful uitării, ameţiţi de primele raze ale soarelui de primăvara. Aşa să ne ajute Dumnezeu ! că noi parem incapabili să ne-ajutăm singuri iar „ei” se-„ajuta” între ei cu vârf şi îndesat.
Un yacht de lux s-a scufundat în condiţii misterioase
Un eveniment din domeniul science-fictionului s-a petrecut vineri, 17 februarie, in apropierea insulei grecesti Skyros. Surprins de furtuna, yachtul de 60 de metri lungime Yogi s-a scufundat , cauza cea mai probabila fiind o defectiune majora a masinii de propulsie. Semnalului de distress lansat de comandantul yachtului i-au raspuns nave ale Garzii de Coasta grecesti, doua elicoptere precum si nave comerciale aflate in zona. Cei opt membri ai echipajului au fost salvati de elicoptere. La bord nu sa aflau pasageri.
“Yogi” a lansat la apa in 2011, a costat nu mai putin de 45,7 milioane de dolari si a fost premiat cu titlul de “Most Innovative Yacht of year 2011”. In plus, luxoasa nava de agreement, parasise recent un santier naval din Turcia si se indrepta spre o destinatie nenominalizata din Mediterana.
TeleJurnal de bord (5)
Pe data de 18 februarie, cargoul de 97 de metri lungime “Hg Xin Yuan Shun 6” , pavilion China, încărcat cu 5000 de tone de argilă destinată ceramicii (cel puţin la atât m-am priceput eu să traduc „pottery clay”) s-a scufundat în zona Quanzhou-Fujian suprins de o puternică furtună. Nava avea ca destinaţie un port al provinciei Shandong. Din cei 11 membri ai echipajului s-a reuşit salvarea unei singure persoane. Opt corpuri neînsufletiţe au fost recuperate, iar operaţiunile de salvare continuă cu două elicoptere pentru localizarea celorlalţi doi marinari dispăruţi. Cauzele scufundării nu au fost raportate dar se bănuieşte că ar fi vorba despre o deplasare a mărfii în magazii care a dus la o înclinare ce a făcut imposibilă redresarea navei.
Incendiu la bordul unui remorcher iranian
Remorcherul “Fadak 150” (427 dwt, 40 m lungime) , aflat în zona Golfului cu destinaţia Bandar Abbas a fost cuprins de flăcări din cauze ce nu au fost pentru moment date publicităţii. Cei nouă membri ai echipajului au fost salvaţi de o navă aflată în imediata apropiere.
ACTA pe înţelesul tuturor
Aşa după cum, ca fini observatori, aţi observat deja în coloana din dreapta blogului, m-am alăturat protestului Anti-ACTA, măcar prin afişarea bannerului dacă altfel n-am fost în stare.
Am intenţionat de asemenea, prin lecturarea tuturor textelor, articolelor şi materialelor cu care tot am dat nas în nas pe internet, să îmi formez un punct de vedere coerent astfel ca la un moment dat să pot face pentru dvs. o traducere în limba română aia-pe-care-o-pricepem-toţi a prevederilor acestui tratat care, conform experţilor în jurisprudenţă, limitează drastic libertatea de exprimare a utilizatorilor serviciilor virtuale şi atentează la modul grosolan la buzunarele noastre, oricum destul de găurite. Nu am reuşit dar am găsit pe alţii, mult mai inteligenţi ca mine care-au făcut-o deja. Cunoscuţi pentru umorul şi poantele din filmuleţele lor, ROBOTZII au lăsat de data aceasta gluma deoparte şi au realizat un rezumat a ceea ce e şi cu ce se mănâncă ACTA.
Ce treabă are asta cu marinarii şi marinăria ? Contrar unor opinii răutacioase, s-a demonstrat ştiinţific că şi marinarii sunt oameni şi, în această dublă calitate, navigă atât pe mare cât şi pe net. Luaţi deci de vedeţi :
Vă invităm la film !
O pagină de istorie neromanţată din istoria zbuciumată a Companiei a 16-a (promoţia 1991, Electrotehnică Navală). Cu scuzele de rigoare pentru oareş’ce coloraturi de limbaj, am respectat varianta originală a “scenaristului” Mircea Călin, cu atât mai mult cu cât ea respecta întru totul stilul sfârşitului secolului trecut, un stil pe-atât de real pe cât nici Institutul nu era vreun pension de domnişoare. Vizionare placută !
Auto- „Portret cu cătuşe”
● Bulversantă de-a dreptul ştirea că Marius Fătu, o combinaţie locală de Sorin Ovidiu Bălan mixat cu Cristian Sabagh, cu stânga combătea fenomenul infracţional tomitan ca realizator al emisiunii tv „Portret cu cătuşe”, iar cu dreapta învârtea manivela unei tiparniţe de bani. Conform unui articol publicat în Cuget liber, „percheziţiile (la un sediu aparţinând lui M.Fătu – n.n) au scos la iveală echipamente moderne folosite la falsificarea de bani şi alte valori. Este vorba de o maşină tipografică, un aparat de gravat cu laser, unităţi hard şi software; totodată, au fost descoperiţi şi suporţi pentru modele de bancnote româneşti şi euro, inscripţionate cu însemnele de la bancnota de 50 de euro, dar şi hârtie, folii de plastic specifice bancnotelor şi 1.000 de elemente de siguranţă, importate din China. Au mai fost găsite şi cutii cu tuş şi cerneluri tipografice speciale.”
Despre toate acestea Fătu susţine că erau în fapt doar nişte imprimante şi că se urmăreşte discreditarea sa din postura de contributor dezinteresat la campania electorală a PSD din 2009 cu modesta sumă de 60.000 de lei. Bani buni, nu falşi aşa cum răutăcioşii ar putea insinua ! Deci avem din nou de-a face cu o parşivă lucrătură politică a actualei puteri îndreptată împotriva unui cetăţean onest, nevinovat, plătitor de taxe şi impozite.
Ultima oră : magistraţii Tribunalului Constanţa au dispus cercetarea în stare de libertate a durului luptător cu infractorii, motivaţia fiind probabil legată de faptul că Fătu mai trebuia să tragă o tranşa de bancnote noi-nouţe pentru a-şi plăti „cauţiunea”.
● Cumplite zile traversează cotidianul „Ziua de Constanţa” de a ajuns să promoveze sub pretenţioasa denumire de „editorial” o patetică smiorcaială a d-nei Nicoleta Baciu intitulată : „Concursurile şcolare, un bir pentru părinţi şi elevi”. Pe un spaţiu nepermis de întins, jurnalista în cauză „demonstrează” cum a fost deposedată, de bună voie şi nesilită de nimeni, de banii pentru trei pachete de ţigări datorită faptului că, pentru a fi „în tendinţe”, a fost nevoită să îşi înscrie copilul la trei concursuri şcolare.
Am intrat la rubrica de „comentarii” şi i-am răspuns distinsei doamne că participarea la astfel de concursuri este opţionala (pe când birul, nu) şi că, dacă va continua să îşi trimită copilul la de concursuri doar pentru bifa o formalitate „de sezon”, este posibil să se înscrie într-o conduită greşita, păguboasă pentru elevul din dotare. Copilul trebuie educat şi format în spiritul competiţiei şi trebuie să ştie că absolut orice concurs la care participă are la bază studiul, dăruirea, efortul, dorinţa de câştiga. Dacă din spirit de turmă îţi vei înscrie copilul la concursuri doar pentru a socializa, cu acelaşi efort din partea lui cu care dă „like” pe Facebook sau cu care-şi face temele cu copy/paste de pe Google, fără să te preocupe modul în care-şi pregăteşte participarea, n-ar trebui să te surprindă faptul că, după 100 de astfel de concursuri, îl ai acasă la fel de tolomac cum l-ai trimis. Şi atunci da, ai motive să te oftici că ai dat banii ăştia pe concursuri când de ei puteai să îl trimiţi la Mall sau la MacDonalds. În plus, m-au amuzat teribil „socotelile” aritmetice făcute de N.B. cu dexteritatea unul elev de-a II-a, care, cu un optimism demn de o cauză mai bună, vede înscrişi la orice concurs de acest gen jumătate dintre elevii judeţului (sincer mi-aş dori să apuc ziua cu-o astfel de participare ) şi care nu scade din „profitul” nesimţit încasat de organizatori, cheltuielile ocazionate de plata profesorilor implicaţi iar pe cele legate de logistică le minimalizează pâna spre ridicol.
De ce am scris asta şi pe blog dacă tot am băgat-o, cu alte vorbe, mai domoale, dar cu aceeaşi temă, şi la comentariile din subsolul „editorialului” ? Pentru simplul motiv că, comentariul nu mi-a apărut ! Nu a trecut de furcile caudine ale moderării care, la „Ziua de Constanţa” , par să nu permită decât remarci laudative sau opinii conforme cu gândirea luminată a redactorilor.
Update : „Phantom” adusă în siguranţă la dana în Oskarshamn
Garda de Coasta Suedeză a reuşit aducerea în siguranţă, acostarea şi legarea la cheu a navei „Phantom”, canarisită în bordul babord ca urmare a cedării amarajului şi deplasării coletelor de mărfuri.
O companie de salvare a fost contactată şi urmează să se procedeze la descărcarea mărfii rămase pe punte concomitent cu manevre ale balastului.
Prima eclipsă totală de televiziune
Puteţi începe să mă înjuraţi pentru că voi declara ceva ce va fi considerat de către unii drept inacceptabil : mie unuia mi-a plăcut Emil Boc ! Aşa mic de statură cum e el, are, cel puţin din punctul meu de vedere, o calitate rară printre politicienii noştri : este un om onest ! În plus a adus cu el în Bucuresti o altă rara avis : cultul muncii ridicat la rang de religie. Este un om dedicat, un om care îşi face treaba meticulos, ardeleneşte. Funcţionarul public aşa cum ar trebui să fie el definit în DEX. În calitate de fost primar al unui oraş mare al României, ar fi trebuit să aibă, ca toţi primarii din această categorie (cu f.f.f. puţine excepţii- o spun doar aşa, nu-mi trece nici un nume prin cap) un istoric plin de matrapazlâcuri, parandarături, retrocedări cu cântec şi licitaţii mirosind a grajd de primăvară. Dacă ar fi avut, măcar cât negru sub unghie aşa ceva în portofoliu, hienele lui Voiculescu l-ar fi mâncat de viu, cu spume la gură, în prime-time. Cât despre activitatea ca prim ministru, o voce respectabilă, cea a lui Neagu Djuvara, afirma : “El şi-a făcut o datorie destul de ingrată. Cred că va rămâne cu o imagine pozitivă în viitor.”
Scos pe uşa din spate, la presiunea a 10.000 de demonstranţi, unu’ in Baia Arieş şi aproximativ 9999 în restul ţării (cu care personal nu m-am identificat pentru că : 1. nu sunt pensionar militar deşi am peste 40 de ani şi deci, vârsta mi-ar fi permis ; 2. nu sunt „revoluţionar”, deci nu mi s-au tăiat 18 milioane pe lună „îndemnizaţie”; 3. nu sunt bugetar restructurat; 4. nu am fost afectat de taxa auto; 5. nu m-a trimis partidu’; 6 nu sunt Iovan să plâng după pensia de peste 3000 de euro şi 7. aveam ce face în timpul ăsta deci, nu mă plictiseam pe’acasă) s-a considerat despre Boc că este atât de jos căzut încât chiar şi târâtoarea audiovizualului, Capatos, să îşi permită să îi tragă cu sete picioare-n boaşe. Boaşe găsite dezgolite într-o filmare care, atenţie !, celor de la „Cancan” le-a fost oferită iniţial spre vânzare şi mai apoi le-a fost lăsată gratis pe preşul de la intrare. Tabloidul în cauză, obişnuit să se hranească zilnic cu resturi din tomberonul vieţii publice, a considerat însă ca aşa ceva nu se face, că e sub „demnitatea” lor. Că ar fi prea de tot chiar şi pentru ei. Şi nu au pus botul la filmuleţul cu nudul Boc’cacian, „Premier schimbându-se la sală”.
Capatos însă, libidinosul pe care nici măcar faţa nu-l ajuta să îşi justifice salariul pe principiul : „face numai prostii da’ măcar îi drăgălaş”, a adulmecat cu finele simţuri coprofage pericolul iminent care pândea pe orice demnitar român şi a făcut ceea cu nu mai făcuse niciodată în emisiunea lui : o dezbatere. O dezbatere pe tema ineficienţei sistemelor de securitate din preajma demnitarilor. Ineficienţă care a mers până la expunerea „bijuteriilor de familie” ale unui prim ministru, neprotejate în faţa pericolului terorist care pândind de după banda de alergare, ar fi putut la o adică să i le dinamiteze şi să le arunce hăt! în aer. Pentru ca bizonul privitor să înţeleagă exact dimensiunea unei astfel de eventuale tragedii, imaginile au fost transmise în buclă, de cel puţin 50 de ori şi neblurate, iarăşi o premieră, chiar şi la Capatos pentru ca acelaşi privitor să aibă imaginea completă a „comorilor” ce s-ar fi putut astfel evapora, atârnând de lustră.
Pentru ca grotescul să fie ridicat la rang de artă, Crin Antenescu s-a simţit dator să-şi dea şi el cu părerea deşi la ora aia ar fi trebuit să doarmă demult. Rău a facut, dar oricum numai asta face/ de ceva vreme încoace,/ de când gura nu-i mai tace.
Povestea a curs oarecum previzibil : CNA-ul a intervenit în urma sutelor de reclamaţii şi a sancţionat atât Antena 1 cât şi OTV-ul care a preluat şi el imaginile „compromiţătoare”. Ce nu voi reuşi eu sa înţeleg vreodată este în ce se concretizează caracterul punitiv al sancţiunii luate împotriva Antenei 1: oprirea emisiei pentru 10 minute în intervalul de maxima audienţă 19.00-19.10 ! Dacă OTV-ul a pierdut clar, negru pe alb în contabilitatea gri, aproape 50.000 de euro, se presupune că Antena 1 ar fi pierdut :
a) respectul telespectatorilor – logic că nu, Antenele împărţind telespectatorii în două grupe distincte : cei care sorb şi-nghit pe nemestecate „adevărul” ştirilor şi punctele de vedere pur „obiective” ale canalelor si cărora nu le va fi întunecată percepţia asupra evenimentelor de cele zece minute de ecran vopsit în negru şi 2. cei care au scos demult programele motanului Felix din grilă. Cale de mijloc, realizatorii pătimşi nu au lăsat. Nu există nişa nehotărâţilor, a celor care, dezgustaţi de emisiunea în cauză, vor renunţa să se mai uite la Antene ca urmare a deciziei istorice a CNA-ului.
b) munţi de bani– nici atât, chiar dacă, cele zece minute ar fi fost dedicate exclusiv reclamelor, la preţul piperat al intervalului orar de maximă audienţă, ceea ce oricum nu era cazul.
Decizia CNA-ului va fi doar un delay neînsemnat aplicat ştirilor. Şi-atât.
Preşedintele CNA, Răsvan Popescu a declarat că, o întrerupere de program „este cel mai grav lucru care se poate întâmpla unei televiziuni”, potrivit legii.
Mă-ntreb ce aş putea face eu la serviciu pentru-a primi din partea şefilor o sancţiune atât de drastică : să fiu scutit de muncă 10 minute. În fiecare zi, vă rog, dacă se poate !
Şalupa “Terra 3” s-a scufundat
Nici noi nu suntem scutiţi de belele. Astfel, miercuri 15 februarie, o zi cu destule evenimente de navigaţie ce s-a prăvălit peste noi după o oarecare perioadă de acalmie, şalupa “Terra 3” aparţinând companiei de remorcaj Coremar, s-a scufundat în dana 86 a portului Constanţa. Şalupa, plecată din dana zero prin canalul de legatură, cu legători pentru dana 123, a început să ia apă astfel că, conducătorul de şalupă Alecu Gheorghe a decis să se întoarcă şi să o lege în dana de la intrarea în canal. Deşi după doar jumătate de oră, remorcherele Sirena 6 şi Meteor au intervenit cu motopompe, volumul de apă infiltrat a dus, la orele 14.30, la scufundarea şalupei.
Nu s-au înregistrat victime iar zona danei 86 a fost delimitată cu un baraj antipoluant.
TeleJurnal de Bord (4)
● Nava de pescuit Shun King 8 şi traulerul Takuo s-au scufundat pe data de 15 februarie, surprinse de un ciclon tropical care a lovit Tongatapu, Tonga. Când a izbucnit furtuna, Shun King 8 se afla la ancoră în rada portului Nuku’alofa, cu trei membri de echipaj la bord. Nava a plutit în derivă un timp dar, în cele din urmă valurile au răsturnat-o. Echipajul a solicitat asistenţă şi doi ofiţeri de poliţie au înotat spre nava care se scufunda. Ofiţerii i-au ajutat pe cei trei să urce într-o plută de salvare şi au înotat apoi înapoi la mal ghidând şi pluta de salvare. Am citit de trei ori ştirea pentru a fi sigur că am înţeles bine. De fiecare dat am înţeles exact acelaşi lucru. Doi oameni au salvat alţi trei, înotând o distanţă dublă faţă de cea pe care cei trei ar fi trebuit să o parcurgă pentru a se salva.
Traulerul Takuo, navă de pescuit deţinută de Guvern a fost raportată ca scufundată. În cazul traulerului nu există detalii şi nici informaţii despre prezenţa vreunui membru de echipaj la bord.
În timpul ciclonului Jasmine s-au înregistrat rafale de vânt de până la 100 km/h cu valuri de înălţimi depăşind 4 metri.
● Vrachierul Milagro (225 de metri lungime, 75205 tdw) a colizionat miercuri 15 februarie, o instalaţie de încărcare din terminalele de cereale Guaruja în Santos,Brazilia.Deşi manevra de acostare s-a desfăşurat cu asistenţa a două remorchere, comandantul navei nu a putut evita coliziunea. Vrachierul a suferit avarii ale castelului şi punţii inferioare în timp ce podul de încărcare a fost complet distrus şi s-a răsturnat în apă. Un al doilea pod de încărcare, aflat in apropiere, a suferit avarii minore. Terminalul de cereale a fost nevoit să sisteze toate operaţiunile de încarcare şi nu a putut preciza când vor fi reluate.Terminalul dispune de o capacitate de a încărcare de 1.500 tone de cereale pe oră, în special porumb şi soia. Milagro a rămas la ancoră, reţinută, iar autorităţile portuare efectuează o anchetă asupra incidentului.
● Deseori mi-am făcut cruce observând modul în care se încarcă cherestea pe punte la navele care pleacă cu acest tip de marfă din portul Constanţa. Nu doar regulile strict şi riguros stabilite pentru încărcarea pe punte sunt încălcate ci şi multe din cele care ţin de bunul simţ. Am întrebat nedumerit de trei sau parcă de vreo patru ori câţiva membri de echipaj ce dirijau construcţia castelului de cărţi de joc de pe punte, dacă nu le este frică s-o ia din loc în halul ăla (uneori şi c-o divizie de tractoare- bomboană pe colivă) şi am primit invariabil acelaşi răspuns : „No broblem” însoţit apoi de ceva semne şerpuite cu palma ce-mi indicau faptul că ei navigă costier. Plecând cu un soi de varză peste capacele de magazii, de-a lungul timpului s-au petrecut şi evenimente nedorite, şi nu puţine, atât la operarea cât şi transportul cherestelei.
Am fost convins, în proporţie de 99,9%, că astfel de lucruri nu se pot întâmpla decât la noi. Iată însă că la fel se procedează şi,cel puţin, la Casablanca, port din care a plecat cargoul Phantom (82 metri lungime, 3200 tdw) încărcat cu havalea care, navigând costier (sic!) în dreptul coastelor Suediei, s-a canarisit periculos şi a rămas înclinat la peste 45 de grade după ce amarajul a cedat şi o parte din marfă a căzut peste bord.
Echipajul a contactat Garda de Coasta Suedeză care în scurt timp i-a luat pe cei şase membri de echipaj de la bord . Mai târziu, o navă de Gărzii de Coasta a fost capabilă să ataşeze o linie şi a luat Phantom-a la remorca. Navele au fost raportate ieri în poziţie travers de Oskarshamn şi îşi continuă deplasarea. Înrăutăţirea condiţiilor meteo ar putea determina răsturnarea navei astfel că un grup de nave specializate în depoluare însoţeşte în permanenţă cele două nave.
Şah la rege, cu nebunu’ !
N-am fost vreun susţinător fervent al monarhiei. Şi asta deşi bunicul, şi alti bătrâni din “gaşca” lui, a fost un înfocat apărător al Regelui Mihai. Bunica, mai pragmatică, şi-a văzut de borcanele ei de magiun cu miez de nucă, spre bucuria noastră, a nepoţilor. În plus, dezamăgit de valurile de preşedinţi, ba curve bătrâne, ba învinşi de sistem, cu care ne-a procopsit soarta, am încercat deseori exerciţii de imaginaţie; de cum ne-ar sta gătiţi în “monarhie”. Si mi-a ieşit că rău n-ar putea fi, date fiind legăturile pe care casa regală le păstrează cu alte capete încoronate ale Europei. Dar instituţia monarhiei îmi pare pe alocuri anacronică. Depăşită de mersul înainte al istoriei. Şi asta m-a făcut să am rezerve în a mă vinde pe viaţa unui singur grup, fie el o dinastie regală.
Rezervelor mele li s-au adăugat zilele astea decizia ÎCCJ de a-l recunoaşte pe Paul ca vlăstar regal. Personajul e unul demn de menajeria tabloidelor. “Sunt primul într-un linie directa de succesion.” , a declarat după verdictul justiţiei, ultimul adăugat într-o lungă, inflaţionistă, listă de regi, prinţi şi prinţese. Şi nu e prima exprimare de acest gen, atât numitul Paul cât şi mai ales, “distinsa” lui soţie masacrând limba “supuşilor” ori de câte ori li s-a înfipt un microfon sub nas. Am văzut de-a lungul timpului fotbalişti de toate naţiile aduşi să dea cu stângu’n dreptu’ în liga lui Mitică care s-au adaptat mai bine în a folosi limba româna, mai fluent, mai corect şi deci mai puţin jignitor decât “alteţele” lor, deşi fotbaliştii au avut drept profesoare doar piţipoancele din cluburi. Nu o să-l judec pe Paul pentru asta. Limba română e o limbă grea. Dovadă stau şi-o şleahtă-ntreagă de matracuci cu înalte demnităţi în stat care-o batjocoresc pe unde-o prind. Dar o să-l judec pentru ceea ce eu consider a fi tupeu (deşi nu am cunoştinţe temeinice într’ale istoriei regalităţii).
Astfel :
● Carol al II-lea (100% antigel albastru-n instalaţie) – Zizi Lambrino (niet)
● Carol Mircea Grigore Lambrino (jumate antigel albastru) – Helene Nagavitzine (niet)
● Paul Lambrino (un sfert de borş albastru) – Lia Triff (niet)
● Bebe Cum-pana-mea-l-o-mai-chema (1/8 zeamă albastră) – viitoarea soţie (pun pariu că niet)
Trăgând linie şi adunând conchidem cu amărăciune că, vorba regretatului domn profesor Fănică Szabo, „nu iasă 5, mai vii mata la toamnă !”
O fi istoria Angliei plină de regi bastarzi iar Franţa pare să aibă chiar acum unul „pe tron” în persoana „colaboraţionistului” Sarkozy, dar, mie unuia, merci, nu-mi trebuie. Aşa că-i zic lui Paul doar atât : Marş la loc, în banca ta, majestate ! (cu „m” mic, de la matracuc.)
Rău cu rău, dar mai rău fără de rău !
Ieri blogul a primit botezul primului comentariu aparţinând unei domniţe (apelativul domniţă este cel adoptat de subsemnatul atunci când nu observ o verighetă care să mă scoată din încurcătură şi să facă diferenţa între “doamnă” şi “domnişoară”). Şi ştiu, din schimbul de e-mail-uri cu agenţiile de crewing cel puţin, că mai sunt doamne/domnişoare care au accesat blogul. Aşa că simt nevoia, având public şi audienţă, să îmi vărs nervii acumulaţi în timp de ceea ce eu numesc acapararea samavolnică, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, a tuturor sărbătorilor de “sex incert” de peste an.
Image via Wikipedia
A fost alaltăieri “Valentine’s Day”.
Cu’n simplu search pe Google afli că e o sărbătoare pentru doi. Un el şi-o ea (alte variaţiuni pe-aceeaşi temă, un el şi’un el sau o ea şi-o ea, le încadrez, cu toate riscurile de a fi privit ca homofob, în categoria deviaţiilor psihice şi comportamentale). Cum-necum însă, cu-acea abilitate tipic feminină, consoartele noastre au confiscat şi-această sărbătoare. Valentine’s Day a devenit şi ea una din zilele în care iubitele sau soţiile noastre (exista şi cazuri în care termenii se confundă dar doar în primii 4-5 ani de căsătorie) aşteaptă : 1. să fie scoase la o cină neapărat romantică (adică o cină la care TU trebuie să fii atent şi drăgălaş) şi 2. să primească, în cel mai rău caz, un muţunache cu o inimă roşie lipită cu superglue pe burtă sau o cutie de bomboane (musai în formî de inimioară) + obligatoriu ! trandafirii roşii. Dacă la muţunache primeşti drept replică o privire acidă gen “Doar atât merit eu ?” , cutia cu bomboane e semn clar că deja îi vrei răul, că nu te mai interesează eforturile ei de a-şi menţine talia în limite-acceptabile ( deşi , “Pentru tine mă chinui şi fac asta !”) Aşa că inteligent şi matur este să te orientezi spre vreun parfum, ţoală sau gablonţ, caz în care treci testul iubirii şi promovezi, cu stângul pe tobă, spre sărbătoarea următoare. Care nici măcar nu e departe. Uite-aici : 24 februarie- Dragobetele ! Deci punct, şi de la capat. Şi nu ar trebui să ieşi prea şifonat nici din asta pentru că o belea nu vine niciodată singură. Aşa că te ridici de pe jos, vezi de ce sumă ai fost tâlhărit, tai de prin alte bugete şi te arunci în luptă dreaptă cu următoarele date însemnate cu cruce în calendar : 1 şi 8 martie !
Mai sunt apoi data la care v-aţi cunoscut, data căsătoriei, aniversarea copilului – “Ţi-aduci aminte cât de greu am născut ?”, ziua în care i-a ieşit prima omletă nearsă, aniversarea vârstei, onomastica… şi lista este cu certitudine deschisă unor noi şi noi provocări. Sărbătorile nu au fost niciodată teren de dispută pentru egalitatea între sexe. Este o batalie demult câştigată de femeile din vieţile noastre. Îmi pare însă o “povară” pe care, cu o anume doză de masochism, o putem duce.
O noua taxa. Mai putem duce ?
Am o dilemă. Am citit astăzi în presa locală cum că ar fi început un soi de scandal între Administraţia Portului şi Federaţia Sindicală a lui Petre Costel. Purtat, pentru început, la nivel declarativ: APC-ul solicitând o taxă de vreun milion jumate “libera trecere” pe cap de maşină proprietate personală a angajaţilor societăţilor comerciale cu sediu sau punct de lucru în port iar sindicatele ameninţând cu proteste ce vizează blocarea barierelor de la porţile de acces în cazul în care aceasta plată nu va fi eliminată.
Ce-am constatat eu, ca om care mă-nvârt de vreo douăj’ de anişori cu tot felul de treburi prin port ? La fel ca şi traficul din oraşe, sufocat de numărul mare, chiar foarte mare de maşini comparativ cu volumul pus la dispoziţie de trama stradală, clar depăşita şi cu certitudine subevaluat proiectată la timpul ei, şi în port numărul maşinilor personale a cunoscut o creştere semnificativă. Colac peste pupază, exportul de fier vechi şi cherestea a fost în ultimii ani bătut în statistici de nivelul exportului de cereale (dovadă stau şi terminalele/silozurile proaspăt construite în danele 31-33 şi 45-46), cereale ce sosesc în port pe filiera transportului auto greu (autotrenuri, camioane şi tot tacâmul). Dacă mai pui la socoteala şi intenţia Dobrogei de a deveni cel mai mare parc eolian din Europa, concretizată pentru moment într-un dute-vino demenţial al transporturilor agabaritice cu pale uriaşe şi tot felul de componente, ajungi să explici blocajele şi aglomeraţia care păreau în multe din zilele verii trecute să sufoce traficul auto prin port.
Personal, cred ca introducerea acestei taxe a urmărit, dată fiind valoarea destul de ridicată a ei, s reducă numărul maşinilor proprietate personală care intra în port (nu cred că APC-ul a urmărit să-şi crească nivelul profitului instituind aceasta dijmă). Tot personal cred însă că ea nu va avea niciun efect în decongestionarea traficului. Şi spun asta având în vedere că ea nu se va aplica, cum nu s-a aplicat nici până acum, angajaţilor instituţiilor “favorizate” : poliţie, poliţie de frontieră, vamă, căpitanie, ANR, APC, care, dealtfel, constituie grosul maşinilor proprietate personală ce intră în port (angajaţi care sunt oricum cunoscuţi şi ca destul de plimbăreţi în timpul programului de lucru). Şi mai spun asta pentru că maşinile angajaţilor operatorilor portuari au de obicei doar două momente de impact în traficul general : la sosirea la muncă şi la plecarea de la muncă a celor cunoscuţi îndeobşte ca personal TESA. În rest, în curtea lor e linişte şi pace, nimeni neavând chef să ardă gazul/benzina/motorina de pomană la plimbări prin port intre 09.00 şi 16.00
Aşa că eu continui să am o dilemă. Este corectă decizia APC-ului ? Are ea măcar vreun impact pozitiv ? Cum nu pot ieşi singur din impas, pun undeva în josul paginii de un sondaj. Care spre diferenţă de alte sondaje pe care la întâlniţi prin presa, bag mâna-n foc că va fi corect. Si vă invit deasemenea să împărtăşiţi la “comentarii” din experienţa personală despre ceea ce aţi văzut, legat de acest subiect, prin alte porturi/ţări.
TeleJurnal de bord (2)
Veşti bune de la ultima noastră întâlnire cu evenimentele de navigaţie. În ultimele 4 zile s-au petrecut doar două colizionări uşoare, victima fiind, în mod curios aceeaşi : ecluza din Brunsbuettel, canalul Kiel. Astfel, pe data de 11 februarie, tancul LPG “Gas Pasha” (2999 dwt, 96 m loa) datorită unor probleme în funcţionarea bow-thruster-ului a colizionat cargoul de 3504 dwt “Ferro” şi apoi poarta ecluzei.
Aceeaşi poartă a ecluzei, şi tot datorită unor probleme în funcţionarea bow-ului, a fost colizionată şi ieri, 13 februarie, de această dată de portcontainerul “Heinrich Ehler” (17861 dwt, loa 168 m). Ambele evenimente s-au soldat cu pagube minore.
Dar liderii de sindicat nu au servici ?
Nu o să fiu acum atât de-ncrâncenat şi riguros încât să fac caz pe faptul că majoritatea organizaţiilor româneşti gen, şi-au însuşit titulatura de syndicate şi nu pe cea de union. Nu suntem în State să asociem sindicatul cu infracţiunea (pentru majoritatea americanilor syndicate face trimitere clară la “crime syndicate” adică la Mafie, şi nu are astfel nici un fel de legatură cu asociaţiile ce protejează drepturile lucrători, labor union). Deşi, exemple care ar justifica opţiunea pentru “syndicate” par a fi destule, fără ca anchetatorii să se fi strofocat prea mult, o să-mi ofer o explicaţie mai puţin subtilă şi anume aceea că, lipsiţi de imaginaţie, noii lideri sindicali au preluat UGSR-ul şi i-au dat faţă umană. Sau că au preluat modelul comunist francez, roşu ca moţul de la beretele marinarilor lor.
Am ascultat cu vreo săptămâna mai în amonte, cântecul de lebădă al sindicatelor din învăţământ, fierte de supărare că Funeriu a îndrăznit să adopte un soft de plată a salariilor care exclude oprirea pe ştat a cotizaţiei. “Vom înregistra pierderi anuale de peste 10 milioane de euro !” au scâncit prin presă şefii de sindicat, nerealizând ce furtună vor isca cu această afirmaţie tocmai în rândul membrilor lor care s-au apucat vârtos să comenteze ştirea. Lăsând de-o parte faptul că multora li se reţineau cotizaţii fără să fi semnat vreodată o cerere de adeziune, au “transpirat” către restul opiniei publice, străine de învăţământ, atât ineficienţa absolută a conducerilor sindicatelor cât şi modul (cu exemple concrete) în care aceste conduceri cheltuiesc fondurile încasate : “team-building”-uri de familie pe la munte transformate-n nunţi de 7 zile şi 7 nopti, “şedinţe de lucru” şi “informări” cu teme-atât de importante şi interesante că doar cu Bilicol şi zeamă de varză îşi mai reveneau din starea de meditaţie (la Constanţa, pe lânga sediul de vis-à-vis de latura de sud a Liceului Mircea, sindicatul dascălilor pare să mai aibă şi un punct de lucru la restaurantul Zorile).
Şi uite-aşa, lecturând despre faptele de arme ale unor confraţi sindicali, am realizat că a trecut ceva timp de când nu am mai auzit nimic venind dinspre sindicatele din port. Şi m-am gândit să le luam niţel, la autopsiat :
● sindicatele de la nivel de operator portuar. Copii mici, cu dinţi de lapte. Au fost aduşi pe lume pe principiul : Băi, salarii mici avem ? Avem. Program prea lung de lucru, avem ? Avem. Păi, ce n-avem ? Nu avem sindicat. Şi şi-au făcut şi sindicat, solicitând în prealabil o listă patronatului cu oameni agreaţi să se înfrunte pe terenul luptei sindicale. Să nu cumva să aleagă pe vreunul pe care conducerea nu-l înghite, că se duce p*lii de suflet dialogul sindical.
Aşa că acum, situaţia motostivuitoristului Ghiţă e alta. Se poate întâlni cu macaragiul Nelu şi docherul Vasile la o bere şi se pot mândri : Băi, salarii mici, avem ? Avem. Program prea lung de lucru, avem ? Avem. Sindicat, avem ? Avem. E bine, băi ! Avem di tăti.
● sindicatele celor două instituţii de stat, Autoritatea Navală şi Administraţia Portului. Eeeeeei, doamnelor şi domnilor, aici vorbim de Dumnezeu pe pământ! De mama şi tata mişcării sindicale! Aleşi pe undeva prin negura vremurilor, tot din lista restrânsă a lingăilor cu care, la o adică, conducerea să poată purta un dialog, au obţinut avantaje pe măsura tupeului şi a obedienţei, greu de egalat de alţi confraţi combatanţi : apar în câte-un post bine plătit din organigrame deşi abia de au habar unde-i biroul unde “lucrează”, au sedii, au maşini bengoase de la “intreprindere”, salarii şi de colo, şi de colo, şi-au angajat soţiile, fiii şi fiicele, nurorile şi ginerii, ba chiar şi câte-o nepoată a unei verişoare de-a treia. Călăresc saci de bănet, împărţind uneori câte o primă, cu aerul cu care Becali dă bani pe la mănăstiri (adică, vedeţi bă, ce bun sunt eu cu voi ? cum vă ajut pe voi la greu ?) , vreunul nefericit care şi-a rupt o mână sau a stat prin spitale. Şi la împărţitul primelor ăstora pare să fie tot pe bază de “algoritm” dar totuşi e de menţionat că, dacă ai dreptul, primeşti şi tu. La sfârşit de an, când vine Marea Cheltuiala, se trage şi linia profitului luptei sindicale. Întrebaţi pe orice membru de sindicat al uneia din cele două instituţii dac-a văzut, vreodată afişat, exerciţiul financiar anual al cheltuielilor sindicale, defalcate pe “acţiuni” şi justificate cu facturi şi chitanţe până la ultimul leu. Vă spun eu. Nu au văzut.
● Sindicatul Liber al Navigatorilor, fără îndoială, cea mai vizibilă şi mai vocală dintre instituţiile de profil de pe platforma portuară, deşi nici discursul semidoct şi nici cunoştinţele limitate ale celor trei crai de la răsărit nu-i recomandă pentru show-uri mediatice. Într-o continuă descendenţă, parcă mai pronunţată de vreo doi ani încoace, SLN-ul este condus de Adrian Mihălcioiu. Un bişniţar, conform propriilor declaraţii. El cu guriţa lui a afirmat că înainte de ’89 avea deja două maşini din blugi, cafea, ţigări. Priceperea în acest domeniu al bişniţei şi-a perfecţionat-o pentru o vreme în celebrul magazin al navigatorilor Selena de la Boema, în fapt un talcioc din zona gri a fiscalităţii. Când a fost cazul, magazinul a fost sinucis de trupa de sindicalişti, cu pierderi pentru unii şi, cum altfel ?, câştiguri pentru alţii. Vă las pe dvs. să ghiciţi cine-a pierdut şi cine-a câştigat. A urmat perioada concubinajului cu armatorii, apăruţi ca vulturii pe stârvul muribund al flotei. În urma pupăturilor aplicate cu pricepere în dos, SLN-ul a obţinut de la armatori, ceea ce spuneam mai sus că s-a practicat până mai ieri şi în învăţământ : strângerea pe ştat a cotizaţiilor la pachet cu includerea forţată pe listele de membri de sindicat. SLN-ul a dat la schimb flituri. Sutelor de membri de sindicat veniţi să se plângă de salarii şi condiţii proaste de muncă, le-au dat cu flit. În caz de insistenţă au procedat chiar la excluderi din sindicat ale obraznicăturilor. Era de unde. A fost perioada de boom. Cel financiar a creat premizele recunoaşterii oficiale a statutului şi a “puterii” zecilor de mii de membri de sindicat. Armatorii au început apoi să se rărească, la fel şi dosurile dispuse să primească un set cald de buze sindicaliste.Apoi au dispărut de tot. Dar dacă armatorii nu mai sunt, navigatorii au ramas, slavă Domnului. Aşa că, în această perioadă SLN-ul atacă agenţiile de crewing, din postura în care ar face-o şi un eventual sindicat al căpşunarilor. Ar vrea să dea şi ei cu băţul pe autorizările sau licenţele emise de către ANR agenţiilor de crewing, ar vrea să treacă şi pe la ei contractele celor care pleacă, “ca să vadă dacă-s conforme cu grila ITF”… Băi, da’ ma laşi ?
În fapt, SLN-ul îşi trăieşte ultimele zile. Membrii abia ce trec de câteva sute şi se împuţinează pe zi ce trece Aveţi aici retrospectiva anului trecut publicată chiar pe site-ul lor. Site pe care nu am gasit, de exemplu, un necesar blacklist al angajatorilor. Spun prin ziare că au peste 3500 de membri. Cert este că acum doi ani unul din veşnicii patru-conducători-aceeaşi-de-20-de-ani ai SLN-ului a ieşit la pensie. Nu a fost înlocuit nici până în ziua de astăzi semn că pentru numărul de membri de sindicat, trei sunt suficienţi. Sau poate chiar şi trei sunt mulţi ca să citească un flux informaţional primit zilnic pe fax din care află şi ei ce se mai întâmplă cu navigatorii români, flux din care mai apoi, cu-o faţă de mamă preocupată sau, după caz, îndurerată, Mihălcioiu dă presei al 1216-lea interviu.
Deşi nu cred că există acest risc simt totuşi nevoia să subliniez : structurile sindicale trebuie să existe. Sunt, nu utile ci, necesare şi obligatorii. Dar scăpaţi, frate, de lipitorile astea ca nu i-a ţintuit nimeni cu super glue de scaune. Meseria de lider de sindicat nu se regăseşte în nomenclatorul de meserii şi nici nu face parte din bagajul genetic cu care te-a trimis mumă-ta în lume. Este cel mult acumularea peste medie de cunoştinţe, combinată cu o disponibilitate altruistă de a-ţi ajuta colegii. Când poţi, cum poţi. Fără a cere drepturi şi favoruri suplimentare. Părerea mea, cum ar zice nea Nicu Văcăroiu.
P.S. Nu am uitat de Petre Costel şi de marea lui federaţie. O las însă pe altă dată pentru că deja simt că e prea mult.
Când o să copiem şi noi ce trebuie ?
Primită pe e-mail :
●România circa 20 milioane de locuitori
-137 de senatori : un senator la 160.000 locuitori
– 332 de deputaţi : un deputat la 70.000 locuitori
Total : 469 parlamentari
●SUA circa 300 milioane de locuitori
-100 senatori un senator la 3.000.000 locuitori
– 435 reprezentanţi (deputaţi) la 560.000 locuitori
Total : 535 parlamentari
Dacă prin absurd SUA ar proceda ca România ar avea :
– 1.875 senatori
– 4.286 reprezentanţi
Dacă (Doamne fereşte !) România ar proceda ca SUA ar avea :
– 7 senatori
– 31 deputaţi
Nu mor caii când vor cainii !
A scris şi Laurenţiu Mironescu pe blogul său dar m-am gândit să scriu şi eu, pe principiul : “Unde-s doi, puterea creşte !”
Am pierdut de ceva vreme legătura cu Liga Navală Româna. Ca să localizez ceva mai precis în timp “despărţirea” , ea s-a produs atunci când nu a mai apărut prin port să distribuie revista “Marea Noastră” şi să strânga cotizaţia, neobositul, în ciuda vârstei şi-a unei deficienţe fizice care-l împiedica să-şi folosească una dintre mâini, domn Şved (sper, Doamne !, să nu-i fi pocit cumva numele, nu mi-aş ierta-o prea uşor dar, spre ruşinea mea, nu am la dispoziţie decât varianta “fonetică” a numelui domniei sale). I-am admirat vitalitatea câtva timp, din umbra, şi mai apoi am “cedat” , cam ca o capră râioasă dar cu coada sus, “curţii” făcute de bătrânul căpitan. Nu ştiam cu ce se mănâncă Liga Navală Româna dar, observând câtă pasiune pune în “munca” lui şi cum i se măresc ochii de bucurie când este întrebat de “Ligă”, m-am gândit că musai trebuie să fie ceva de bine. Şi că “Liga” este pentru membrii ei o bucurie, un refugiu, un loc unde dacă nu se întâmplă lucruri neapărat măreţe, cel puţin sunt lucruri onorabile, oneste, nemurdărite de mizeria cu care te loveşte la orice pas cotidianul.
Ziua în care am devenit membru al “Ligii” a devenit chiar memorabila, fiind şi ziua în care am jurat că niciodată, în toata viaţa mea, nu îmi voi face piercing. Cu mâna tremurândă domnul Şved mi-a înfipt insigna prin cămaşa, fix în sfârcul din dreptul inimii. I-am mulţumit, cu ochii aproape în lacrimi.
Acum, din lene, (aş vrea să spun că din lipsa timpului liber dar cine m-ar crede ?) nu mai ştiu nimic de “Ligă”. Şi dacă cu asta pot trăi oarecum netulburat, revista “Marea Noastră”, livrată cu promptitudinea unui tren japonez, îmi cam lipseşte. Chiar dacă uneori a pătimit printr-un conţinut ceva mai sărăcăcios (lucru care sunt sigur că i-a mâhnit şi pe care şi l-au reproşat şi editorii revistei) “Marea Noastră” a avut întotdeauna o ţinută sobră dar mai ales elegantă, ca uniforma unui ofiţer prusac. Am privit-o deseori uimit, minute-n şir, ca pe un tablou de valoare, întrebându-mă ce caută printre celelate kitsch-uri expuse în galeria publicistică actuală plină de ţâţe şi copane de “vedete”.
Şi am găsit răspunsul şi vi-l împărtăşesc : în ciuda furtunilor în principal de ordin financiar care lovesc o publicaţie făcută doar cu sufletul şi pentru suflet, “Marea Noastră” şi-a continuat netulburată şi maiestuoasă, la fel ca bricul Mircea, drumul, pentru că, pur şi simplu este un simbol.
Şi un simbol nu moare niciodată.
Noi să fim sănătoşi că belelele curg !
Acu’, revenind la oile noastre :
●autorităţile Republicii Autonome Crimeea au anunţat vineri, 10 februarie, că un numar de 21 de nave sunt captive între gheţuri în zona strâmtorii Kerci. Echipajele aflate în dificultate au primit alimente, medicamente şi asistenţă medicală de urgenţă cu ajutorul elicopterelor. Din nefericire, previziunile meteorologice pentru săptămâna următoare nu evidenţiaza schimbări pozitive, temperaturile prognozate fiind tot în jurul valorii de minus 30 de grade Celsius. Imagini aici
● M/V „Konosha” (6207 dwt, Loa 140m) a devenit neguvernabilă, joi 9 februarie, în timpul tranzitării strâmtorii Dardanele datorită unor probleme ale maşinii şi a intrat în derivă.Autorităţile au luat măsura trimiterii în zonă a unui remorcher.
●M/V „Frimoon” (2300dwt, Loa 90), în timpul manevrei de acostare în portul norvegian Lierstranda a colizionat cheul rezultând o avarie la corp prin care s-a scurs în acvatoriu aproximativ o jumătate de tonă de motorină. Dacă la noi n-ar fi un capăt de ţară, pentru norvegieni aşa ceva e motiv de doliu naţional. Imagini aici
●Fără îndoială cele mai grave incidente ale săptămânii ce stă să se încheie au fost cele înregistrate miercuri, 8 februarie, când o furtună cu valuri aproximate la 20 de metri înălţime dezlănţuită în Marea Neagră a pus în pericol două nave ce urmau să intre la operare în portul turcesc Samsun. Astfel, navei „Feruz” (6628 dwt, Loa 140 m) i-a grapat ancora şi, în derivă a colizionat digul iar cargoul „Hay K” (1580 dwt, 70 m Loa) a fost împins de furtună către ţărm. Nu s-au înregistrat victime. Ca o „pată de culoare”, dacă ne este permis, evidenţiem faptul că „Hay K” navigă sub pavilion moldovenesc fiind înmatriculată în deja celebrul port Giugiuleşti. Puteţi vedea aici.
Notă explicativă
Referitor la postul de ieri, cel în care îl băgam în seamă pe Ion Iliescu, au existat probabil semne de întrebare probabil legitime, date fiind intenţiile, cel puţin la modul declarativ, cu care a fost “stârnit” acest blog. Aşa ca simt nevoia unei reveniri şi dau cu subsemnatul pentru a justifica devierea de la drum.
Nu fac politică. Nu am fost, nu sunt şi nici nu intenţionez sa îmi pun numele pe vreo listuţă de partid. Delimitarea mea de “eşichierul” politic (forţată apropierea de nobilul joc de şah, atâta timp cât pe tabla politică nu văd decât nebuni şi pioni) nu se datorează vreunei idei preconcepute. Nu am respins din start idea de a contribui din poziţia de înregimentat politic la o căruţă care-ar fi vrut sa tragă spre înainteţaraasta. În timp însă, am putut observa traiectoria unor oameni intraţi în politică verticali, cu gânduri şi intenţii bune. Oameni educaţi, oameni deschişi, oameni care aveau ceva de spus. Au fost folosiţi cu pompă şi fanfară pentru idea de cosmetizare a vreunui partid dar nu au avut vreodată nici libertatea de discurs nici cea a acţiunii, atunci când ideile sau faptele lor veneau în contradiciţie cu “codul de principii” instaurat de grupul de interese în jurul căruia orbita “pleava” partidului.
Iar când s-au pus travers pe drumul furăciunilor şi-al practicilor incorecte, li s-au pus câlţi în gura şi bile la picioare. Şi, dacă nu s-au cuminţit sau au refuzat să priceapă cum stă treaba şi să se bage-n horă, au fost scoşi peuşadin spate. Aveţi exemple, nu-i cazul să intru în detalii. Aşa că, d’aia nu fac politică, nici din postura de aliat şi nici din cea de opozant al vreunei formaţiuni. Am însă un black-list cuprinzător al celor care mi-au complicat existenţa şi care şi-au pus o amprentă murdară asupra vieţii mele şi a celor pe care îi iubesc, îndrăgesc, simpatizez, stimez. O listă cu oameni care, din posturile în care sunt, au pus pe primul plan interesul personal şi pe cel al unui grup restrâns de “afaceri”.
Image via Wikipedia
Cu voia dumneavostră, primul pe listă, Ion Iliescu. Îl preced o turmă întreagă de nenorociţi, în parte “emanaţi”, în parte “new-entry”-uri penibile, josnice,lipsite de un elementar bun simţ. Cărora le voi taxa de fiecare dată derapajele, schimbările de drum şi aberaţiile. Astfel justific faptul că ieri, în loc de briza sărată a mării aţi simţit pe blog miesme fecaloide venite dinspre politicul autohton. Şi d’aia mi-am propus ca atunci când fierea nu va mai suporta mizeriile care-mi sunt oferite spre consum, să le vomit aici pentru a devoala conţinutul otrăvitor al “jocurilor” tristelor personaje de pe scena politică românească.
Ion Iliescu vizează postul de prezentator meteo la Antena 3
Nu ştiu alţii cum sânt, dar eu când mă gândesc la Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul,… îmi fuge mintea la Ion Iliescu, întâiul hidrolog al ţării. Care hidrolog, conform practicii medicale, ar trebui să şadă cuminţel şi convalescent, mai ales că i s-a cam tăiat tocmai din colon, principalul organ emanator de înţelepciune al bătrânului bolşevic. Dar hodorogul nuuuuu…., nu se lasă el, frate, cu una cu două ! Că e cazul sau nu, intervine în discuţii, se bagă dând din coatele-ascuţite-n ani şi ani de luptă de clasă şi oferă sfaturi în stânga şi în dreapta chiar şi atunci când nimeni nu i le cere şi chiar şi atunci când nu e cazul. Şi, pe principiul că primăvara nu-i ca iarna, acum când zeci de mii de oameni sunt încă rupţi de lume şi civilizaţie prin sate şi cătune izolate, când homeleşii crapă pe capete în geruri de minus douăj’ de grade, Ion Iliescu, trezit parcă din aţipeală, avertizează asupra unor fenomene meteo extreme: „Ne aşteaptă o primăvară complicată!”
Iniţial m-am îngrozit că, pe model brucanian, toa’rş ex-preşedinte, a deprins apucăturile unor colege de etnie şi s-a apucat de dat în bobi şi-n globul de cristal referitor la situaţia politică sau, Doamne fereşte!, economică a ţării în primăvara care va urma. Dar nuuuuu…, adevăratul nepot al cuscrului verişoarei de-a treia a adevăratei mame Omida, nu a făcut predicţii elaborate prin care să ia pâinea de la gura turmei de-anal-işti de toate felurile care ne zgârie zilnic sticla televizoarelor ci, pur şi simplu, ne-a oferit o mostră punctuală de previziune 100% hidrologică , în cadrul reuniunii CExN al PSD (chestia asta sună ca un cur, ceea ce probabil şi e !), către toţi reprezentanţii autorităţilor locale social-democrate participante la discuţii :„Le-am spus şi celor prezenţi: ne aşteaptă o primăvară complicată! Cantitatea asta foarte mare de zăpadă în funcţie de scenariul încălzirii de primăvară, poate crea probleme deosebite. Vom asista la un proces de încălzire masivă, mai ales că de-a lungul anilor s-au făcut defrişări sălbatice mai ales pe versanţii Carpaţilor Orientali. (…) Putem să ne aşteptăm la fenomene foarte grave, mai ales în Bazinul Siretului, unde sunt asemenea fenomene, la inundaţii de mari dimensiuni. Şi, de aceea, am spus să fie avertizate conducerile din toate judeţele, am discutat cu conducerea INMH (…) nişte scenarii în legătură cu diverse variante de topiri şi, dacă se suprapun topirii de zăpezi ploile de primăvară, fenomenul poate căpăta mari dimensiuni”
Clar pentru toată lumea ? S-a auzit şi acolo-n fund ? Vanghelie tu ţi-ai notat ?
Cincinalu’n patru ani şi jumătate ? Se poate şi-n doi !
Auzisem cu ceva timp în urmă cum că, cei de la IMO au urecheat zdravăn instituţiile de învăţământ de marină de pe la noi, reproşându-le o mult-prea-stufoasă programă şi o prea lungă perioadă de studii. În accepţiunea “internaţionalilor” , ca să te dai cu bărcuţa pe mare n-ar fi nevoie de cine ştie ce studii avansate astfel că, au recomandat facultăţilor româneşti de profil să mai taie din disciplinele de umplutură care, între noi fie vorba, sunt la fel de necesare la bord ca şi transpiraţia unui ofiţer electrician. Despre care s-a auzit, se ştie că exista, dar nimeni nu a întâlnit-o vreodată.
Dacă nici UMC-ul şi nici Academia nu s-au grăbit s-o ia pe cărarea pierzaniei de bani şi joburi universitare, implementând recomandările IMO, a apărut în schimb, fercheş şi pus pe fapte mari, Colegiul Nautic Român înfiinţat în imediata apropiere a luciului învolburat al lacului Mogoşoaia ! Ştirea este destul de veche, ceva-ceva în sensul ăsta ne ajunsese la urechi dar nu i-am dat crezare şi am ignorat-o, considerând că este vorba de o glumă de gust cel puţin îndoielnic.
Dar colegiul există, ca şi moş Crăciun şi bomboanele M&M, şi a revenit în centrul atenţiei în urma scandalului declanşat de faptul că, deşi iniţial s-au promis, voiajele de cadet nu mai sunt asigurate.
Ne-am documentat şi noi puţin şi am aflat tot ceea ce considerăm a fi de interes despre această şcoală: studiile se întind pe durata a doi ani de zile şi, dacă e să-i recunoaştem o poziţie de vârf în rândul instituţiilor de învăţământ din România, ei bine, da!, acest loc I există, în topul celor mai scumpe fabrici de diplome : 3000 de euro !!!
Tot de aici am aflat şi filozofia care-i mână-n luptă pe post-licealii de la CNR: „Pe vapor, ca şi în maşină, dacă vrei să eviţi coliziunea, virezi dreapta” Simplu ca buna ziua!, nu ? Regretatul Balaban, autor al „Tratatului de navigaţie” se răsuceşte probabil în mormânt. Ca o consolare însă, spun gurile rele, un urmaş al profesorului ar fi vândut drepturile de autor ale tratatului către CNR, în schimbul unui post călduţ în cadrul colegiului. Dar parcă ar fi prea de tot aşa că asta, noi, nu o s-o credem. Am zis !
Vizitatori unici „Azorel” de la 15.04
Azorel, căţel de mare 
