Câte puţin, despre nimic.

Se spune că Dumnezeu îi dă fiecăruia după suflet. Probabil că stau relativ bine la capitolul ăsta, din moment ce, de vreo trei zile încoace, zile în care sunt prins cu alte treburi, pe mare e linişte şi pace. Nici un eveniment major nu tulbură pacea acestui sfârşit de lună ceea ce, de altfel, e de bine. Mai curând m-apuc şi eu să scriu despre căpuşe sau să le port de grijă maneliştilor precum obositul ăla de Măruţă, decât să se întâmple cine ştie ce grozăvii. Ceva-ceva pe-acolo au mai fost dar sunt mărunţişuri gen eşuări, colizionări uşoare sau veşti de la capitolul „diverse”, care oricum vor face obiectul articolului de final de lună.
Aş fi putut să preiau şi să public topul primelor 10 porturi maritime pe 2011, dar aţi fi încercat probabil aceeaşi senzaţie nu tocmai să-i zicem, agreabilă, ca şi mine descoperind că opt dintre acestea sunt porturi chinezeşti, cu Shanghai-ul moţ de listă, plus Singapore (care-i cam tot un drac) pe locul 3 şi, singura „albitură” a clasamentului, Rotterdam, pe locul 4. Deja încep să ma întreb dacă bătrâna expresie „Să-i dăm Cezarului, ce-i al Cezarului” n-ar trebui înlocuită cu „Să-i dăm chinezului, ce-i al chinezului.”
Sau aş fi putut să retransmit invitaţia pe care cei de la Marine Insight mi-au trimis-o, de a mă înscrie la un curs de doi ani, la distanţă, de „Master of Business Administration (celebrul MBA) in Shipping and Logistics” ţinut de Lloyd’s Maritime Academy la Middlesex University din Londra, cu specificaţia, care m-a liniştit definitiv că, fără un „safety deposit” de 500 de lire, băieţii de acolo nici nu-şi suflecă mânecile să-ţi proceseze aplicaţia şi că, întregul program costă un fleac de 13.500 de lire. În plus chiar nu cunosc prea mulţi angajatori prin România care să facă diferenţa între o astfel de diplomă şi una eliberată de „Spiru Haret”, mai ales dacă posesorul acesteia din urmă posedă şi un arbore ginecologic genealogic ale cărui crengi stau să se rupă sub greutatea coaielor strămoşilor şi rudelor, mari, grele şi pârguite.
Sau aş fi putut să vă povestesc că mi-a trecut prin cap să îmi sun mama şi să o cert că s-a grăbit să mă aducă pe lume. Dac-ar mai fi aşteptat vreo 20 de ani, n-aş fi pierdut atâtea nopţi învăţând şi mi-aş fi dat şi eu examenele cum am văzut că se poartă la unele materii prin UMC, cu teste grilă date 2-3 zile acasă, spre-adâncă şi-nţeleaptă bifare a răspunsului corect.
Dar n-am făcut nimic din toate astea, în schimb pot anunţa că lucrez de zor la întocmirea unei biblioteci virtuale de specialitate. Din păcate, zecile de lucrări adunate până acum sunt PDF-uri şi, fiindcă nu am găsit nici un convertor mai de Doamne-ajută, (de altfel aici e şi chichiţa, nu poţi converti „curat” un PDF fără să laşi „urme” – e şi motivul pentru care justiţia SUA nu acceptă şi nu lucrează decât cu documente în acest format) nu am găsit deocamdată nici o opţiune satisfăcătoare pentru a le face publice pe blog. Dacă există şi careva o ştie, să-mi dea şi mie de ştire la „comentarii” sau să-mi de un mail. Dacă nu o să-i dau de cap, rămâne să-mi storc creierii pentru a găsi o soluţie, că e păcat să deţii o aşa comoară şi să o ţii la blat.
Cam atât pe ziua de azi pentru că, citând-o pe Scarlett O’Hara, „la urma-urmei, şi mâine e o zi” !
P.S. Dacă există totuşi norocoşi ai sorţii care-şi permit un MBA de clasă, puteţi face click pe imaginea din text pentru detalii.

Un SeReLeu de marinari la ceas aniversar

Citeam cu avânt şi elan patriotic zilele trecute în presa constănţeană că, luni 6 februarie, s-au împlinit 22 de ani de la înfiinţarea Universităţii Maritime Civile. Acu’ ştiţi cum se zice : „Despre morţi numai de bine !” şi spun asta cu riscul de a fi faultat de unii şi de alţii care se vor apuca să laude actualul şi modernul învăţământ superior de marină. Spun asta pentru că, din spatele burţii şi de sub chelia care mi-a înflorit în vârful capului, constat o depreciere aproape de limita suportabilului a calităţii învăţământului superior de marină. Mă doare să constat că deşi pe mine încă mă mai ustură curu’ de la câţi morcovi au încăput în el înainte de (aproape) fiecare examen din fiecare sesiune, pe cei din ziua de azi îi doare fix tot acolo chiar şi de prezenţa la cursuri.

Se intră cu examene şi pe criterii hai să le spunem „ciudate”, examenele se trec asemenea, şi bieţii studenţi abia de se dezmeticesc din chefuri şi se şi pomenesc cu diploma în braţe, singura lor legătură cu marinăria fiind că au trecut prin UMC ca gâsca prin apă. Aşa că în consecinţă, cunoştinţele lor în materie de navigaţie nu le pot depăşi pe cele ale gâştii sus-pomenite.

N-o să mă dau acum fată mare şi să spun că generaţia mea se rupea învăţând curs dupa curs şi că în camera mea de cămin nu roiau musculiţele în jurul a zeci de sticle de vin sau bere răposate după vreun chef de pomină, dar, spre diferenţă de noi, printre studenţii de azi ai UMC-ului (şi mă refer aici la anii superiori) , găseşti destui care să se uite la tine ca găina-n lemne dacă le pui în faţă o problemă care se rezolvă cu regula de trei simplă. Iar dacă le spui câte ceva de diagrama fier-carbon, poţi să ţi-o iei în freză pentru că mulţi dintre ei vor considera că, dacă nu i-ai înjurat, atunci sigur le-ai zis ceva de rău.

Posibil ca printre domnii profesori de azi ai UMC-ului să fie câte unii care se simt ofuscaţi de cele afirmate de mine. Eu însă nu vorbesc din cărţi ci din experienţa de zi cu zi în care dau nas în nas cu „făcături” cu diploma de UMC dar cunoştinţe la nivelul clasei a VIII-a de gimnaziu. Am întâlnit în comentariile din  ziar formula „UMC S.R.L.” Ce-i fi vrând să însemne ?