Viaţa bate filmul. Prin K.O. în prima repriză.

Pe mine unul, veştile despre atacurile şi activitatea piraţilor din zonele de risc, fie ele coastele Somaliei, vest Africa sau de aiurea, au cam început să mă plictisească. Ok, nu cred că aş gândi la fel dacă aş fi pus în situaţia celor aflaţi în captivitate, hrăniţi luni de zile cu apă, pâine şi, probabil, circ, de-o mână de nespălaţi înarmaţi până-n dinţi cu Kalaşnikoave, AG-uri sau alte asemenea jucării. Totuşi, fenomenul nu a apărut de ieri de azi, nu este unul izolat şi nici nu se desfăşoară în linii variabile, necunoscute sau imprevizibile. Plecând de la atacurile „costiere”, piraţii au prins acum curaj şi folosesc aşa numitele „motherships”, în fond un soi de baze, de tabere, de unde declanşează atacuri asupra navelor ce tranzitează zona. „Experţi” de toate felurile se contrazic în afirmaţii despre fenomen : ba că dispun de echipament performant şi sunt super-organizaţi şi antrenaţi, ba că sunt vai de mama lor şi acţionează haotic, disperat, mănaţi doar de revolta maţelor. Cert e că, modul în care s-au desfaşurat şi evoluează lucrurile in zonele de risc, mă fac să văd cu alţi ochi producţiile hollywoodiene cu trupe SEAL, SWAT sau alte astfel de alăturări de litere, îndemându-mă mai degrabă să declar mai credibile desenele animate cu Tom şi Jerry.
Şi iată de ce spun asta : oficial, pe data de 5 iunie, a fost eliberat din captivitatea piraţilor tancul chimic de 6.000 de tone deadweight „Liquid Velvet”. Acesta se afla în mâinile nenorociţilor din octombrie 2011. Deci de vreo 7 luni. În tot acest timp, nava nu a fost blătuită prin vreo scorbură de baobab ci, a servit de „mothership” pentru piraţi. Adică, a stat bine-merci, pe undeva prin marea liberă, fără ca vreo putere militară să-i dea de urmă, de parcă toţi sateliţii ar fi fost brusc loviţi de cataractă şi fără ca vreun commando de flăcăi musculoşi purtând peste chiloţi kile întregi de echipament supertehnologizat să poată interveni eficient pentru eliberarea ostaticilor şi recuperarea navei.
Cu „Liquid Velvet” situaţia a fost una deja clasică : răpitorii au cerut 8 milioane de dolari, Russel Crowe, probabil, a negociat cu ei, cerând la radiotelefon bucătarul navei ca „Proof of life” şi a scos-o la 4. Milioane. De dolari. Au bătut palma şi s-au înţeles. Cei 8 piraţi pot trăi liniştiţi până la adânci bătrâneţi, pot chiar face booking pentru vreo croazieră pe mare, „for old times sake” (deşi la apucăturile pe care le au e destul de riscant), iar armatorul grec „Elmira Tankers” se va felicita câte zile-o mai avea, pentru inspiraţia de a dota tancul, la data atacului, cu-n unic prăpădit de „security advisor”, neînarmat dar cu teoria „la zi”.
Acum, când scriu, la 12.42, pe HBO începe „Întâlnire explozivă”. Îl ştiţi. Ăla cu Tom Cruise şi Cameron Diaz. O să închid televizorul că mi-e că-l sparg. Şi m-a costat o căruţă de bani…