Bilanţ cu bune şi cu rele

4 luni de blog. Şi 50.000 de accesări. Nu ştiu exact dacă aceste cifre sunt demne de vreo aniversare dar eu aşa simt, cum că da, şi, fiind blogul meu, fac exact ce vrea muşchii mei pe el. Adică astăzi, mă aniversez. La cifrele de mai sus aş putea adăuga şi cei peste 1.000 de vizitatori unici dar această statistică nu este tocmai relevantă deoarece găsesc în panoul de administrare şi „rătăciţi” ajunşi la mine-n curte în căutare de „poezii (sau compuneri) cu Azorel”.
Nu mă simt tributar şi nici dator numelui ales. Mi-aş fi dorit, dar n-a prea fost să fie, să ajung un veritabil „lup de mare”. Destinul m-a avansat doar până la statutul de „căţel”. Vârsta ar face mai nimerită titulatura de „potaie”. Cât am fost şi cum am fost, m-au determinat însă să strig şi eu ca cetăţeanul turmentat că : „Şi eu sunt membru !” şi să mă consider ca aparţinând acestei „etnii” a navigatorilor, măcar şi pentru faptul că nu poţi opri un bătrânel să-şi clătească ochii cu vreun decolteu pe motiv că i-au murit… sentimentele.
În plus, „contoarul” de monitorizare a vizitatorilor unici a fost introdus pe blog doar de pe 15 aprilie. Relevant rămâne însă numărul de accesări zilnice a blogului care se cifrează pe undeva prin jurul lui 600, printre ei permiţându-mi să intuiesc măcar 150-200 de „fani”. Şi asta, zic eu că e bine.
Tot bine e şi faptul că am ieşit, cumva, în lume. Corespondez şi mă întreţin, urmăresc dar sunt şi „urmărit” cu şi de bloguri şi siteuri de specialitate „de afară”. Nu ştiu exact cum fac ei asta. Ştiu că există nişte widgeturi de „translate”, am încercat să pun şi eu unul pe blog dar iarăşi, pentru a „n”-a oară mi-am prins urechile. Cât despre celebrul Google Translate, mi-am tradus în engleză una dintre postări şi nu m-am mai oprit din râs minute bune.
Tot bine e şi că nu m-am blazat şi că, autodidact, încerc să îndrept lucrurile din mers. O fac însă intuitiv pentru că (şi-acum trecem la capitolul „nemulţumiri”) :
1. Nu am un punct de reper la care să mă raportez; la monitorizarea celor de la Top Zelist am renunţat, la modul elegant, după o experienţă ce mi-a lăsat un gust amar. Citiţi schimbul de amabilităţi aici. Pentru cei ce nu pricep o iotă din păsăreasca blogosferică, topul era alcătuit în funcţie de câţi alţi bloggeri te citesc. Ori eu nu scriu pentru alţi bloggeri.
Aşa că nu prea ştiu „cum stau”, ca evoluţie. Optimismul mă face să cred că e bine. Şi va fi şi mai bine.
2. Stau relativ prost la capitolul „feed-back”. Numărul mic de comentarii o dovedeşte, iar la capitolul „sugestii” din partea cititorilor stau chiar şi mai prost. Zero absolut. Mă linişteşte într-o oarecare măsură faptul că postările mele nu sunt în genul celor care să aprindă spiritele. Probabil dacă v-aş întreba dacă sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor fără stăpân, natura conflictuală a temei ar naşte şi comentarii pe măsură. Refuz însă să mă aliniez la trendul subiectelor „de succes” pentru simplul motiv că nu urmăresc să fac trafic pentru a mă vinde. Reclamele din dreapta paginii sunt efectiv „pro bono”. E drept că „omului cu caii” i-am cerut un barter de tip „colaboraţionist” dar, deşi s-a arătat dispus la asta, pot înţelege că, poate, nu are timp pentru şi pentru asta. Eu sunt dispus să mai aştept. În caz contrar îi rad herghelia de pe faţa blogului !
Lipsa comunicării îmi îngreunează intenţia de a informa corect şi la timp. Exemplific cu cazul în care, fără a fi contactat direct (la „comentarii” sau pe adresa de e-mail), am observat în panoul de control al blogului căutări intense despre o situaţie petrecută la bordul unei nave a companiei Maersk. Din păcate căutările făceau referire la o nava „greşită” (Gerd Maersk) astfel că dorinţa mea de a aduce veşti a fost deturnată. Ulterior am aflat că, din păcate, a existat un astfel de eveniment tragic (un ofiţer mecanic a decedat ca urmare a unui accident nefericit, pe o nava Maersk). Mi-am înnebunit „contactele externe” cu întrebări despre Gerd Maersk. Cu siguranţă „drama” mea este nemăsurat mai mică decât a familiei. Am avut însă un sentiment al neputinţei.
3. Tot la capitolul „nu înţeleg” este şi rezerva agenţiilor de crewing în a-şi adăuga anunţurile pe pagina „Ofertelor de lucru”. Am crezut, şi cred în continuare, că în acest fel ne putem ajuta reciproc. Aş minţi să nu recunosc că o colaborare în acest sens mi-ar prinde tare bine, crescându-mi exponenţial „vizitatorii” şi „accesările”. Am întâlnit oferte ale unor agenţii pe „e-jobs” (site generalist, nespecializat) şi am văzut anunţuri puse la avizier la sediul ANR (pentru care pe lângă redactarea anunţului respectiv e nevoie şi de o printare dar şi de o deplasare până în port). Cu mine ce-aveţi fraţilor de mă ocoliţi ?
Anyway, merg înainte. Am găsit o soluţie de convertire a cărţilor în posesia căruia am intrat (mulţumesc lui Florin V. Florin pentru pontul legat de softul de convertire dar şi marmotei John pentru că mi-a share-uit biblioteca virtuală proprie) şi îmi voi dedica timp pentru a vi le oferi şi dvs. În plus îmi re-declar disponibilitatea pentru a vă oferi orice informaţii din domeniu, în măsura în care am cunoştinţe sau pot le pot accesa.
Just ask for it !
Atenţie însă : nu fac referate, proiecte de curs, de licenţă sau lucrări de dizertaţie. Nici moka, nici pe bani. Iar sfatul meu pentru cei ce apelează la astfel de tehnici este să nu o facă. E chestia aia cu „furat singur căciula”.
P.S. Imaginile ce însoţesc textul se pot mări făcând click pe ele